Efective mărite de polițiști și jandarmi în zonele cu risc din județul Brașov

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov sunt în permanență la datorie, în misiuni pentru menținerea ordinii și liniștii publice, pentru depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, pentru fluidizarea circulației sau escortarea convoaielor auto.
În acest sens, acțiunile cu efective mărite ale polițiștilor brașoveni, alături de polițiști locali, jandarmi și militari, se desfășoară pe raza întregului județ în vederea verificării modului de respectare al reglementărilor legale instituite în această perioadă a stării de urgență.
Efectivele mixte constituite la nivelul întregului județ, inclusiv în zonele rurale (respectiv zonele cu “potențial risc” așa cum au fost menționate în spațiul public, cum ar fi de exemplu localitățile Teliu, Tărlungeni, mun. Săcele-cartier Gârcini) sunt foarte bine dimensionate nefiind înregistrate, până în acest moment, probleme de tulburare a ordinii și siguranței publice, care să impună măsuri suplimentare de aplicare a legii.
Forțele de ordine acționează pentru aplicarea măsurilor stabilite prin Ordonanțele Militare adoptate, în scopul prevenirii și limitării răspândirii COVID-19, a combaterii criminalității sub toate formele ei, precum și în vederea asigurării unui climat optim de siguranță publică.
Reamintim tuturor cetățenilor faptul că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni, iar necunoașterea legii nu poate fi invocată ca scuză.
Recomandăm tuturor să se informeze doar din surse oficiale.
Vă rugăm să rămâneți în casă pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: