Drumurile din Brașov pline de bețivani

La data de 17 mai 2020, în jurul orei 00.30, polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 33 ani, care conducea un autovehicul pe str. Calea Făgărașului din mun. Brașov, jud. Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 1,00 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

  • Polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Zărnești efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” și “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

În fapt, la data de 16 mai 2020, în jurul orei 14.00, cadrele de poliție au depistat în trafic un bărbat, care conducea un autovehicul pe raza localității Holbav, jud. Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,53 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are permisul de conducere reținut, neavând dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

  • La data de 16 mai 2020, în jurul orei 22.00, polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Predeal au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 26 ani din județul Ilfov, care conducea un autovehicul pe DN1, pe raza Stațiunii Predeal, jud. Brașov.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,50 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

  • Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

În fapt, la data de 17 mai 2020, în jurul orei 00.00, polițiștii au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 38 ani, care conducea un autovehicul pe str. Plugarilor din mun. Brașov, jud. Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,90 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

Vă reamintim:

 

În cazul depistării unui conducător auto aflat sub influența alcoolului la volan, în funcție de concentrație, fapta se poate încadra astfel:

Contravenție: când aparatul alcooltest afișează o valoare sub sau egală cu 0,4 mg alcool pur în aerul expirat.

Se sancționează cu amendă și suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Infracțiune: când aparatul alcooltest afișează o valoare de peste 0,4 mg alcool pur în aerul expirat.

În acest caz este obligatorie recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar conducătorului auto i se întocmește dosar penal.

Fapta se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă.

 

Consumul de băuturi alcoolice constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, prin aceea că reduce viteza de reacție, precizia mișcărilor și poate determina scăderea acuității vizuale și auditive a conducătorilor auto.

Adoptați o conduită responsabilă în trafic!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: