Drum din Viscri modernizat cu aproape 3 milioane de lei

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, a semnat astăzi contractul de execuţie a lucrărilor de modernizare a segmentului de drum situat în intravilanul satului Viscri, în lungime de 761 de metri.

Obiectul contractului îl reprezintă refacerea drumului principal din satul Viscri cu respectarea cerinţelor stabilite prin avizul Direcţiei pentru Cultură Braşov. Având în vedere că Viscri are statutul de sit rural UNESCO, această lucrare va respecta cerinţe stricte din punctul de vedere al soluţiei tehnice şi al materialelor folosite.

Executantul lucrării este firma SC Viaduct SRL din Odorheiu Secuiesc, valoarea totală a contractului fiind de 2.930.225,31 lei.

Structura rutieră nou-proiectată va avea pentru partea carosabilă o alcătuire constructivă formată din pavele abnorme din bazalt cu o înălţime de 11-13 cm, montate într-un strat de nisip cu o grosime de 3-5 cm. Pietruirea existentă va fi consolidată cu lianţi hidraulici speciali. Carosabilul din pavele va fi încadrat cu borduri din piatră fasonată, iar acostamentele vor fi realizate din piatră spartă, în spatele bordurilor.

Șanțurile vor fi pavate cu piatră naturală, urmând să fie utilizate pavele abnorme din bazalt rostuite cu mortar şi se va realiza canalizarea pluvială pentru asigurarea continuităţii şanţului de scurgere spre albia pârâului Valea Satului.

În cadrul proiectului, podețele tubulare care asigură accesul în curți se vor realiza prin acoperirea cu pământ a tuburilor şi a timpanelor, în vederea încadrării în peisagistica locului şi respectării avizului Comisiei de Cultură.

De asemenea, proiectul cuprinde refacerea unui podeț dalat, amenajarea unor alei de acces și racordări la drumuri realizate din piatră spartă şi balast, precum şi semnalizarea rutieră, urmând a fi introdusă restricția de viteză de 25 km/h în intravilanul satului Viscri.

Termenul de finalizare a lucrărilor menţionate este 6 luni de la data la care autoritatea contractantă va emite ordinul de începere.

Investiţia face parte din proiectul de modernizare și reabilitare a drumului judeţean DJ 104 L Bunești – Viscri – Dacia (15,06 km), proiect finanţat din fonduri europene, cu o valoare totală de 24.495.058,94 lei, accesate de administraţia judeţeană în mandatul precedent.

Acest proiect finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional se va încheia în cursul anului 2021, având în vedere că exceptând modernizarea arterei rutiere din interiorul satului Viscri, mai este în lucru doar refacerea unei porţiuni din drumul judeţean 104 L afectate de o alunecare de teren.

Este vorba despre un segment în lungime de 299 de metri, la care până în momentul de faţă s-au executat forarea piloţilor de consolidare a terenului şi radierul din beton care fixează piloţii.

Antreprenorul urmează să mai realizeze sistemul rutier, lucrările de scurgere a apelor, precum şi semnalizarea rutieră orizontală şi verticală.

Lucrările se desfăşoară conform graficului de execuţie, perioada fizică scursă de la emiterea ordinului de începere fiind de 4,5 luni şi nu există întârzieri în realizarea acestui obiectiv, astfel că în această vară lucrarea va fi terminată.

 

Valoarea contractului de refacere a alunecării de teren este de 7.311638,66, lei, fonduri asigurate din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Braşov.

„Proiectul privind reabilitarea şi modernizarea drumului judeţean DJ 104 L este unul extrem de important nu doar pentru satul Viscri, aflat în patrimoniul UNESCO, ci şi pentru comunităţile locale din zona de nord a judeţului. De comun acord cu specialiştii Direcţiei pentru Cultură am reuşit să convenim cele mai bune soluţii tehnice, astfel încât drumul situat în intravilanul satului Viscri să îşi păstreze autenticitatea, iar turiştii şi localnicii să poată circula în condiţii normale pe întregul traseu. Am ajuns, astfel, în fază finală de execuţie cu cel de-al doilea proiect de modernizare a instractructurii rutiere a judeţului Braşov, din cele patru, pe care le-am accesat în mandatul precedent. Vă asigur că nu ne vom opri aici, deoarece sunt convins că vom reuşi să atragem fonduri europene pentru drumuri şi în exerciţiul financiar 2021-2027”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

2 comentarii la „Drum din Viscri modernizat cu aproape 3 milioane de lei

  • 3 iunie 2021 la 12:06
    Permalink

    Poate ne explica cu aceasta ocazie factorii de raspundere din Consiliul Judetean Brasov ,de ce dupa ce acest drum a fost reabilitat din fonduri europene (20,8 milioane Lei) cu o cofinantare a CJBv de 3,67 milioane Lei si pentru care membrii unitatii de implementare a proiectului din cadrul CJBv au incasat ani la rand sporuri grase de fonduri europene ( proiectul a fost demarat in anul 2016),acum se mai cheltuieli inca 7,311 milioane Lei din bugetul judetului pentru refacerea unei portiuni de 300 de metri care s-a surpat dupa reabilitarea drumului ; de ce aceasta portiune nu este remediata de firma care a reabilitat initial drumul ,in termen de garantie ??? Astfel pe linga cele 20,8 milioane Lei obtinute din fonduri europene ,costurile reale ale Consiliului Judetean Brasov sint de aproximativ 11 milioane Lei si nu 3,67 milioane Lei cat a fost cofinantarea initiala !!!

    Răspunde
  • 4 iunie 2021 la 11:50
    Permalink

    P.S. In concluzie Consiliul Judetean Brasov a cheltuit in total cu acest drum din bugetul propriu suma de 13.916.122,15 Lei compusa din 3.674.258,84 Lei cofinantare la fondurile europene,7.311.638 Lei refacerea portiunii surpate de 300 de metri si 2.930.225,31 Lei pentru pietruirea celor 700 de metri din interiorul satului Viscri ,costurile totale de reabilitare ridicandu-se de fapt le 34.736.922,25 Lei,adica aproximativ 7.046.028,85 Euro !!! Asa arata mult trambitata “eficienta” la nivelul Consiliului Judetean Brasov ; Si mai ramane un mare semn de intrebare de ce pentru portiunea de 300 de metri surpata s-au mai cheltuit inca 7.311.638 Lei si aceasta nu a fost reparatie in termen de garantie de firma constructoare !

    Răspunde

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: