Domnule Ungar, nu vă ține nimeni cu forța în Consiliul Local! Lăsați pe altul dacă vă deranjează întrebările brașovenilor!

Un brașovean a vrut să primească de la primarul George Scripcaru câteva răspunsuri pe tema poluării, un subiect foarte important pentru comunitate. Astfel, bărbatul a dorit să ia cuvântul în cadrul ședinței Consiliului Local. Numai că, un consilier local s-a arătat deranjat de “îndrăzneala” cetățeanului. Într-adevăr, poate că nu a fost respectată procedura ca la carte, dar, erau întrebări care nu deranjau, nu era ceva ofensator. Sa nu uitam că acești consilieri sunt trimiși să reprezinte comunitatea, să rezolve problemele acestora, nicidecum să li se pună pumnul în gură atunci când vor niște răspunsuri.

Ce procesiune este asta, ca pe timpul meu, care este prevăzut în regulament ca și consilier local, să dau cuvântul unui cetățean”, a spus iritat consilierul local Arnold Ungar.

Precizăm că pentru timpul cât stă în Consiliul Local, consilierul Arnold Ungar este plătit, nu stă gratis, plătit de la bugetul local, adică și de brașoveni. Ca să ai o astfel de atitudine la adresa cetățenilor…

Domnule Arnold, să știți că nu vă ține nimeni cu forța în Consiliul Local. Brașovenii v-au trimis acolo cu un scop. Printre altele, aceștia vor sa fie ascultați, să-și spună punctul de vedere, nu să le vorbiți cu aroganță și să le puneți pumnul în gură. Sunteți jurist? Pe bune? Ați lucrat în administrație? Atunci poate cunoașteți regulamentul Consiliului Local. Președintele de ședință este cel care poate da voie cuiva să vorbească, nu dumneavoastră!

Nici președintele de ședința nu a avut o atitudine pozitiva la adresa brașoveanului. Acesta i-a lăsat pe toți mască atunci când a spus că “Este interzis în ședința de Consiliu Local să se întâmple dialog”… deși în primă fază a acceptat ca brașoveanul să ia cuvântul…

Cristi FLOREA

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: