Domnilor consilieri județeni, dacă nu aveți timp de ședințe, înaintați-vă demisiile, nu vă ține nimeni cu forța!

Ședințele Consiliului Județean Brașov sunt tratate la ”diverse” de unii politicieni, chiar dacă în cadrul acestora se discută probleme importante ale comunității. Astfel, în ultima perioadă, tot mai mulți consilieri intră în direct din autoturismele proprii, unii de pe stradă, alții de prin birourile altor instituții de stat. Este și cazul fostului viceprimar Adrian Gabor, liberalul care mai tot timpul este în ”mers” pe undeva. Cei care urmăresc ședințele îl pot vedea cum merge prin clădiri sau pe stradă. La ultima ședință le-a bifat pe toate…La fel și colegul său George Vocilă, cel care a intrat live din mașină. Culmea, cei doi consilieri sunt ”bile” negre pentru PNL, dar conducerea încă îi ține în spate. Dacă la Adrian Gabor este de înțeles, fiind un om cu experiență administrativă, la individul Vocilă, lucrurile stau total invers. Acesta a fost propulsat pe funcții de partid, dar fără să iasă în evidență cu ceva. Singura amintire despre el este INCOMPATIBILITATEA constatată de ANI. Cu toate acestea, președintele partidului îl ține în continuare în ”brațe”, probabil din alte motive, că în Consiliul Județean nu a rupt gura târgului. Însă, despre politicienii cu probleme vom reveni într-un alt articol unde vom relata pe larg cum conducerea unor partide din Brașov îi ține în brațe pe toți incompatibilii și cercetații penal, fără să îi înlăture din funcții, așa cum ar fi normal. De fapt, i-a înlăturat, dar numai pe cei care erau ”incomozi”.

Într-o altă ordine de idei,  în afară de consilierii care intră live de pe oriunde, mai sunt și cei care ”cască” și se întind în fața camerei de parcă sunt la SPA în Poiana Brașov. Pe unul dintre ei i-am prezentat cu câteva săptămâni în urmă. De la ședințe nu lipsesc nici slujbele religioase. La ultima ședință, de la unul dintre consilieri se auzeau atât de bine cuvintele preotului, de parcă se asculta un cântec bisericesc, nicidecum consilierii județeni. Probabil, ”vinovat” de acest aspect a fost preotul Ion Manea.

Una peste alta, vă dați seama câtă atenție oferă consilierii județeni acestor ședințe dacă nu sunt în stare să fie prezenți într-un birou acele câteva minute cât durează o ședință, pentru că la Consiliul Județean se votează pe bandă rulantă, fără prea multe discuții.

Domnilor consilieri, dacă nu aveți timp, să știți că nu vă ține nimeni cu forța în Consiliul Județean, înaintați-vă demisiile! Oricum, mai bine de 80% dintre voi intrați degeaba live, sunteți doar la număr să votați, în rest, sunteți ZERO!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: