Doi minori s-au ales cu dosare penale, după ce au vândut articole pirotehnice

Doi minori s-au ales cu dosare penale, după ce au vândut articole pirotehnice

Polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P12 de către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani”.

În fapt, la data de 29 decembrie 2021, polițiștii au depistat într-o piață agroalimentară din municipiul Brașov doi minori ce dețineau articole pirotehnice din categoria P1. Din primele cercetări efectuate în cauză, cadrele de poliție au stabilit faptul că articolele pirotehnice ar fi fost oferite spre vânzare de către o femeie, în vârstă de 23 ani, angajată a unei societății comerciale.

În cauză, cercetările continuă în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

De asemenea, în cadrul activităților specifice pe linia comercializării ilegale de materiale pirotehnice, ieri, 29 decembrie, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Brașov au identificat și indisponibilizat aproximativ 350 petarde și alte materiale pirotehnice din categoria II, care se comercializau în parcarea unui complex comercial amplasat pe raza municipiului Brașov.

Toate materialele pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor

Related post

Elevii brașoveni au protestat în fața Prefecturii: ”Vrem burse școlare, nu pensii speciale” (FOTO)

Elevii brașoveni au protestat în fața Prefecturii: ”Vrem burse…

Zeci de elevi au protestat luni în fața Prefecturii Brașov. ”Vrem burse școlare, nu pensii speciale”, ”Jos cu ignoranța, unde e…
USR confundă din nou Primăria Brașov cu sediul de partid (FOTO)

USR confundă din nou Primăria Brașov cu sediul de…

Deși USR Brașov nu are niciun merit legat de ce se întâmplă cu banii publici din administrația locală, partidul care promovează…
Unii consilierii județeni de la USR nu au aflat nici acum că au vicepreședinte și majoritate cu PNL

Unii consilierii județeni de la USR nu au aflat…

Sunt consilieri județeni USR care încă nu au aflat că au vicepreședinte și formează o majoritate cu PNL la Consiliul Județean.…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *