Doamna Lea Stančič, ambasadorul Republicii Slovenia în România: „Când cineva mă întreabă ce să viziteze în România, eu recomand Braşovul”

Excelența Sa doamna Lea Stančič, ambasadorul Republicii Slovenia în România, a efectuat o vizită în judeţul Braşov, în perioada 22-23 iulie 2021.

Vineri, 23 iulie, domnia sa a avut o întrevedere cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Todorică Șerban, la sediul instituției. La întâlnire au mai participat Ionuţ-Sorin Banciu, secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, şi Alina Szasz, manager public al CJ Braşov.

„De fiecare dată când ajung la Braşov, mă simt ca acasă”, a declarat doamna ambasador, care a mărturisit că prima vizită în România a făcut-o în anul 1972, când a venit să schieze la Predeal. „Ori de câte ori primim la ambasadă delegaţii din Slovenia, le aducem la Braşov, iar atunci când cineva mă întreabă ce să viziteze în România, eu recomand Braşovul. Pot spune că sunt un foarte bun ambasador al Braşovului şi al întregii regiuni”, a spus Lea Stančič.

În continuare, oaspetele sloven a trecut în revistă obiectivele pe care ţara sa le-a stabilit pentru perioada de şase luni în care deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, între care rezolvarea problemelor de mediu este prioritară. De altfel, în opinia sa, agenda politică a Sloveniei şi cea a României sunt similare, ambele state urmărind întărirea parteneriatului european şi consolidarea cooperării transatlantice. În ceea ce priveşte relaţiile economice româno-slovene, oficialul a menţionat că acestea cunosc un trend ascendent, existând numeroase domenii de interes comun.

În cadrul discuţiilor, vicepreşedintele CJ a prezentat judeţul Brașov sub aspect demografic, economic şi turistic. În condiţiile în care Slovenia are o economie axată preponderent pe turism, dar şi o experienţă deosebită în valorificarea potenţialului natural, cultural şi gastronomic local, Braşovul are cu siguranţă multe de învăţat în acest domeniu. Totodată, Slovenia poate fi un exemplu demn de urmat în privinţa implementării economiei circulare, în gestionarea fondului forestier şi în transportul ecologic.

„Ne preocupăm de asigurarea unei infrastructuri moderne în judeţul Braşov. Construim aeroportul, implementăm proiecte de modernizare a drumurilor judeţene, pregătim proiecte de construire a unor piste de ciclism şi ne propunem conectivitatea cât mai multor localităţi din judeţ prin intermediul acestora. De asemenea, la nivelul instituţiei noastre gestionăm transportul public judeţean şi luăm măsuri pentru încurajarea mobilităţii ecologice în rândul locuitorilor din toate zonele judeţului. Ne dorim să valorificăm experienţa Sloveniei în susţinerea producătorilor locali din zonele rurale prin dezvoltarea unor puncte gastronomice locale şi în managementul destinaţiilor turistice”, a precizat vicepreşedintele CJ Todorică Şerban.

Pe parcursul șederii la Brașov, Lea Stančič, ambasadorul Sloveniei, a avut întâlniri şi cu reprezentanții a două companii româno-slovene care activează în judeţul nostru.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: