Directorul de la RIAL ”executat” de administrația USR

La Brașov, interesele politice sunt mai presus decât cele ale cetățenilor. Directorul unei societăți care a înregistrat profit, a fost dat afară pentru a se face loc altui director agreat de administrația USR.

Deși în ultimii ani RIAL a fost pe profit, iar problemele apărute în ultimele luni sunt mai mult din cauza datoriilor pe care le înregistrează Primăria Brașov către societatea RIAL, directorul Doru Constantin a fost ”executat” de către noua conducere care pare a fi pasionată de schimbat oamenii aflați pe funcții cu oameni agreați de USR. Astfel, actualul director va trebui să plece chiar dacă a schimbat fața societății din 2016 și până acum.

Pentru a i se face vânt, viceprimarul Flavia Boghiu și consilierii USR au motivat cu tot felul de probleme financiare, dar nu au spus nimic despre datoria de un milion de lei pe care o are Primăria Brașov către RIAL. Oare nu ar fi fost mai bine să-și achite datoriile?

Culmea, când au spus că sunt probleme, au venit imediat și cu propunerea instalării unui nou director. Adică în loc să reducă cheltuielile, s-au gândit să le crească cu un salariu enorm. Cum nu cunosc administrație, useriștii susțineau că vor fi desființate mai multe posturi, nu doar înființate. Doar că, posturile despre care se vorbea sunt…vacante, nu implicau costuri financiare. De aici rezultă și cât tangență au cu administrația publică cei care conduc ședințele Consiliului Local.

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: