Din această lună, colectarea selectivă se extinde la nivelul întregului oraș

Începând cu luna decembrie, sistemul de colectare a deșeurilor reciclabile va fi extins la nivelul întregului oraș. Până la sfârșitul acestei săptămâni se va finaliza amplasarea primelor 112 ecoinsule, fiecare dotată cu recipiente tip clopot pentru colectarea deșeurilor reciclabile. După această primă etapă, programul de amplasare de ecoinsule va continua astfel încât fiecare brașovean care locuiește la bloc să aibă posibilitatea să colecteze selectiv.

Totodată, proiectul pilot de colectare a selectivă a deșeurilor de la casele din cartierele Șchei și Brașovul Vechi va fi extins la nivelul întregului oraș. De săptămâna viitoare, va începe distribuția sacilor pentru deșeuri reciclabile în toate  zonele de case. Având în vedere experiența din cele două cartiere, colectare deșeurilor de la case se va face pe două fracții, deșeuri menajere și deșeuri reciclabile, urmând ca deșeurile reciclabile să intre apoi în stațiile de sortare ale celor doi operatori de salubritate.

Informaţii utile:

Punctele de amplasare a celor 112 eco-insule, de către operatorii Comprest și Brai-Cata (click pe numele operatorului).

Tipuri de deşeuri colectate

  • Plastic şi metal: pet-uri, folii, pungi de plastic, caserole diverse, recipiente ale produselor cosmetice şi detergenţilorcasnici; doze de aluminiu şi conserve metalice.
  • Ambalaje din hârtie şi carton, ziare etc.
  • Sticle şi borcane.

Program de colectare a deșeurilor reciclabile din clopote

  • Plastic: luni, miercuri, vineri.
  • Hârtie: marți, joi, sâmbătă.
  • Sticlă: miercuri.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: