Dezvăluiri bombă! A rămas fără casa bunicii după ce a internat-o la un azil din Moieciu

Plângere penală împotriva fostului director financiar de la Spitalul de Psihiatrie și Neurologie Brașov. O brașoveancă a povestit calvarul prin care a trecut după ce bunica sa a fost internată la un cămin de bătrâni din Moieciu.

Ibolya Tokoș, persoana care a depus sesizări la mai multe instituții ale statului, o acuză pe Diana Croitoru de înșelăciune, fals în declarații, falsuri în înscrisuri, exploatarea unei persoane vulnerabile, rele tratamente, dar și evaziune fiscală. Toată povestea a început după ce bunica Ibolyei a fost internată la Centrul de Ingrijire si Asistenta “Paradisul Montan” din Moieciu, unde administrator la acea vreme era Diana Croitoru, directorul financiar care, în prezent, se află în arestul IPJ Brașov, fiind suspectă de mai multe infracțiuni.

Dacă la început, după ce bătrâna a fost internată la cămin, totul a fost în regulă, cu trecerea timpului lucrurile s-au schimbat categoric. Nepoata bătrânei susține că administratorul căminului nu mai răspundea la telefon, iar când o facea, totul era pe grabă. Mai mult decât atât, la un moment dat a evitat-o total. Când a mers la cămin și a încercat să ia legătura cu bunica sa, Ibolya s-a lovit de refuzul reprezentanților de la cămin care nu au acceptat ca bătrâna să fie vizitată. Nici intervenția poliției nu a contat prea mult. Atunci au început și sesizările către instituțiile abilitate, drept dovadă că, la scurt timp, au fost efectuate percheziții la cămin, fiind suspiciuni de evaziune fiscală, dar și un caz de moarte suspectă.

Întâmplător sau nu, bătrâna a împuternicit-o pe Diana Croitoru să o reprezinte în ce privește dezbaterea succesiunii. Între timp vârstnica a decedat, dar nu înainte ca un imobil să fie înstrăinat și să ajungă în mâna unor apropiați. Astfel, deși era moștenitoare de drept, nepoata s-a trezit pe dinafară în această ecuație cu iz de înșelăciune și fals.

Partea bună este că Ibolya Tokoș deține acte, înscrisuri care pot dovedi cele pe care le susține. Toate acestea vor fi depuse la instituțiile abilitate pentru clarificarea problemei. Din păcate, lucrurile se complică pentru că în acest cerc dubios se pare că sunt implicate mult mai multe persoane, dar, cu siguranță că polițiștii și procurorii vor face lumină.

Partea proastă este că mai sunt și alte cazuri de acest gen, fiind deja înregistrate sesizări la IPJ Brașov.

 

 

Cum a început totul

Nepoata Amaliei Tokoș a povestit pe larg cum a ajuns bunica sa la căminul de bătrâni și ce s-a întâmplat acolo.

”Sunt stabilita in Grecia cu familia (sotul si doi copii) de peste 15 ani. In data de 3.08.2017 am fost anuntata telefonic de catre o vecina a bunicii mele ca matusa mea este in stare grava la spital si am venit urgent in Romania la data de 7.08.2017. La sosire, am avut surpriza neplacuta de a fi informata ca matusa mea a decedat la data de 6.08.2017 (cu cateva ore inainte de plecarea mea spre Romania). De inmormantarea acesteia m-am ocupat personal, platind si cheltuielile aferente.

Intre timp, bunica mea, A.T., era de negasit si aflu ca a fost internata intr-un azil de batrani, fiind imobilizata la pat in urma unui atac cerebral de care eram informata. Dupa oficierea inmormantarii matusii mele, incep cautarile bunicii. Aflu ca aceasta a fost internata pe data de 20.07.2017  de catre matusa mea (cu 16 zile inainte de decesul ei). Din vecini aflu ca, contractul s-a incheiat la domiciliul bunicii mele, de catre matusa mea M.T.  si administrator al Centrului Rezidential „Paradisul Montan”, doamna Croitoru Diana-Mihaela, cu sediul in Moieciu, județul Brasov, pe o perioda de 30 zile, contract prestari servicii nr.55/20.07.2017.

M-am prezentat la Centrul Rezidential „Paradisul Montan”, impreuna cu soacra mea pentru a vedea in ce situatie se afla aceasta si  daca totul decurge normal sa urmez procedurile legale pentru prelungirea internarii acesteia pe un termen mai lung, deoarece trebuia sa ma reintorc in Grecia la familie si locul de munca.

La aparitia mea la camin si la primul contact avut cu doamna Croitoru, aceasta a avut o atitudine de persoana surprinsa, folosind un vocabular violent la adresa mea, in sensul ca nu ma cunoaste si nu stie cine sunt. Dupa discutii aprige si inutile am reusit sa-mi vad bunica, de care stiam in ce situatie se afla (atac cerebral) si administratorul Centrului, doamna Croitoru, vazand ca intentionez sa prelungesc contractul de prestari servicii cu aceasta s-a calmat, am prelungit contractul incheiat de matusa mea, printr-un act aditional, pe o perioada de inca 2 ani.

Timpul mi-a permis sa mai raman inca 2 saptamani in Romania, perioada in care mi-am vizitat zilnic bunica la Centru si, intr-adevar, aceasta, in toata perioada cat am fost acolo era ingrijita, desi se plangea ca nu este. Croitoru Diana – Mihaela, ma asigura ca totul este in regula si sa nu-mi fac probleme ca asa se plang toti batranii din Centru.

Toate cheltuielile lunare 2000 lei/luna si medicamentele au fost suportate de catre mine, deoarece postasul nu mai preda pensia bunicii aceasta fiind la centru. Inainte de a pleca din Romania, administratorul Centrului, doamna Croitoru, m-a informat ca trebuie sa-i duc o copie a actului de identitate al bunicii mele, pentru a-i face mutatie la Centru, pentru a primi pensia acolo. Lucru pe care l-am facut. In toata aceasta perioada comportamentul acesteia a fost ireprosabil. Pentru mine era o mare favoare pentru ca timpul meu  de sedere  in Romania era foarte scurt. Dupa toate acestea am plecat linistita crezand ca am rezolvat totul si bunica mea se afla pe maini bune (sfarsitul lunii august 2017)”, a declarat Ibolya Tokoș.

A început calvarul

Dupa plecarea din tara a nepoatei, aceasta suna saptamanal la camin pentru a se informa despre situatia bunicii. De asemenea, potrivit Ibolyei Tokoș, administratorul Diana Croitoru suna la rândul său pentru a discuta despre plata medicamentelor. Cu toate că nepoata a solicitat în repetate rânduri să vorbească cu bunica sa la telefon, reprezentanta căminului motiva de fiecare dată că este ocupată, dar că totul este în regulă.

”Timp de 6 luni o singura data am vorbit cu bunica mea si acest lucru s-a putut realiza printr-o ingrijitoare a Centrului, careia i-am cerut numarul de telefon pentru orice eventualitate. Convorbirea  noastra a fost foarte scurta pentru ca bunica a inceput sa-mi reproseze ca am parasit-o acolo, ca urmaresc doar pensia ei si ca nu ma mai recunoaste de nepoata.

Am contactat-o telefonic imediat pe doamna  Croitoru, sa vad ce se intampla, dar si aceasta incepea sa ma evite. Timpul trecea si tot mai greu imi raspundea. Nici ingrijitoarea nu mai raspundea la telefon. Doamna Croitoru, vazand ca sunt prea insistenta, mi-a spus ca o deranjez.

Fiind constienta ca ceva este in neregula si desi imi era foarte greu sa-mi parasesc locul de munca, am decis sa vin in Romania, urgent. In Romania am ajuns impreuna cu sotul meu pe data de 13.01.2018. Ajunsi in Brasov am sunat-o pe  doamna Croitoru s-o anunt ca vreau sa-mi vizitez bunica. Dupa multe insistente mi-a spus ca ma va contacta ea deoarece este foarte ocupata. Firesc, n-a sunat niciodata. Am tot insistat  si, intr-un final, pe un ton foarte agresiv, mi-a spus sa vin la ora care a stabilit ea, adica 11:30, altfel nu imi va permite sa-mi vad bunica.

Ne-am dus la ora stabilita impreuna cu sotul meu si cand am intrat in biroul acesteia si solicitand sa-mi vad bunica, aceasta m-a intrebat cine sunt pentru ca ea nu ma cunoaste si bunica mea nu vrea sa ma vada. Insistand, aceasta mi-a spus sa parasesc locatia , chemand paza Centrului.

Sesizare la Prefectura Brașov

Pentru că nu a reușit să mai discute cu bunica sa,  Ibolya Tokoș a înaintat o sesizare la Prefectura Brașov.

”Neputincioasa, amenintata si santajata de catre doamna Croitoru, fara posibilitatea de a putea contacta pe bunica mea care era sechestrata de catre aceasta, am mai facut o plangere la Prefectura Brasov.

Deoarece copiii mei erau la scoala in Grecia, noi trebuia sa revenim la locurile de munca, astfel că am apelat la un avocat din Brasov pentru a face o cerere de a intra la Centru si, cu toate insistentele noastre, am fost refuzati. Am fost nevoita sa plec in Grecia si sa astept solutionarea plangerilor mele, depuse la politia Moieciu si Prefectura Brasov.

De la sfarsitul lunii ianuarie 2018 nu am mai putut avea nicio legatura cu Centrul, inclusiv cu bunica mea si, din nefericire, in data de 17.09.2018, bunica mea, A.T. , a decedat. Am aflat ulterior. Aceasta a fost inmormantata la un cimitir de penticostal fara prezenta mea sau a fratilor mei”, a mai adăugat nepoata.

Casa bunicii, în proprietatea unor străini 

După decesul Amaliei Tokoș, casa a ajuns pe mâna unor necunoscuți, fără ca urmașii de drept să cunoască acest lucru. Nu chiar necunoscuți în totalitate pentru că una din persoane ar avea legătură de rudenie cu Diana Croitoru, dar și profesională…

„La succesiunea mamei mele, decedata la data de 03.03.2010, aflu, atat eu cat si fratii mei, ca intreg dreptul de proprietate al bunicii mele Amalia Tokoș,respectiv cota de 13/16-a parte din imobilul situat in Municipiul Brasov, strada De Mijloc,  a fost instrainat prin mandatar, CROITORU Ionut, imputernicit in baza unei Procuri Speciale, prin contract de vanzare –cumparare incheiat cu un anume Marian S.

Mentionez ca acest CROITORU IONUT este fratele administratorului de la Centrul Rezidential „Paradisul Montan”, respectiv al doamnei CROITORU Diana – Mihaela. Incheierea de autentificare a acestui contract a avut loc la data de 28.08.2018 (exact cu 20 de zile inainte de decesul acesteia-17.09.2018). Marian S., cumparatorul dreptului de proprietate al bunicii mele, instraineaza acest drept, tot prin contract de vanzare-cumparare, la data de 15/11/2018, incheiat de acelasi notar public, sotilor Simona si Vasile F. ”, a detaliat Ibolya Tokoș.

 

Știau de nepoată, dar s-au făcut că plouă

Ibolya Tokoș a povestit și cum a fost ”ștearsă” din pix de pe lista succesiunii. Deși reprezentanții căminului de bătrâni susțin că nu știau că bătrâna mai are o nepoată, discuțiile și mesajele purtate pe telefonul mobil spun cu totul altceva.

”La data de 01.02.2018, la sediul notarului, se autentifica Procura Speciala prin care bunica mea, A.T. imputernicea pe CROITORU Diana – Mihaela, sa o prezinte si sa o reprezinte la notarul public competent in vederea dezbaterii succesiunii defunctei M.T., fiica acesteia, respectiv matusa mea (bunica mea nu se putea deplasa).

La data de 20.08.2018, (mentionez ca de 6 luni de zile incercam cu orice pret sa pot intra in contact cu bunica mea, aceasta fiind tinuta sechestrata de administratorul Centrului si deja aveam plangere la politia Moieciu si la Prefectura Brasov), in sedinta avand ca tema dosarul nr. 9/2018, cauza succesorala privind pe defuncta M.T. , fiica bunicii mele si matusa mea care, in calitate de mama, prin mandatar Croitoru Diana-Mihaela, la sediul notarului public declara ca fiica acesteia, respectiv sora defunctei R.T., nu a avut copii ( desi eu eram deja de un an in contact cu mandatara).

Acceptarea succesiunii in mod expres, prin tarife de urgenta si careia ii revine intreaga masa succesorala a fiicei defuncte, M.T. si prin mentionarea „cealalta cota de 13/16-a parte din imobil apartine altor proprietari”, fara ca acestia sa fie mentionati si nici anuntati.

Raspunsul cu numarul 444/04.12.2018 la cererea inregistrata la biroul notarial, prin avocat, prin care se comunica, „nici la data semnarii declaratiei autentificata sub nr. 196/01.02.2018, de notarul public, nici la data semnarii Procurii speciale autentificata sub nr. 197/01.02.2018, nici ulterior, la niciunul din termenele date in dosarul succesoral cu ocazia dezbaterii succesiunii si nici in incheierea finala mostenitoarea TOKOS AMALIA, personal sau prin mandatar, nu a declarat ca R.T., decedata la data de 03.03.2010, fosta cu ultimul domiciliu in Budapesta, ar avea copii”.

R.T., respectiv mama mea si fiica bunicii mele, nu a avut niciodata domiciliul in Budapesta.  Doar locul decesului este Budapesta.

In urma celor descrise, astazi suntem coproprietari pe dreptul de proprietate al bunicii  Amalia Tokoș  si al matusii noastre M.T.  cu doua persoane total necunoscute, posibil victime ale aceleasi persoane, Croitoru Diana-Mihaela”, a încheiat Ibolya Tokoș.

Pentru că în opinia sa totul a mers prea departe, nepoata a sesizat instituțiile abilitate așteptând să se facă dreptate.

Într-un alt material, vom prezenta cazul unei alte brașovence care acuză la fel, că bunica sa a fost sechestrată la acest azil.

 

 

 

 

One thought on “Dezvăluiri bombă! A rămas fără casa bunicii după ce a internat-o la un azil din Moieciu

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: