Deputatul Andronache, amendament la Legea Pensiilor. Locuitorii din Feldioara vor ieși la pensie cu 2 ani mai devreme

La propunerea președintelui PNL Brașov, domnul Adrian Ioan Veștea, și a domnului Taus Sorin, primarul comunei Feldioara, adresată parlamentarilor PNL, a fost adoptată astăzi o nouă modificare a Legii Pensiilor! Astfel, prin această modificare, locuitorii comunei FELDIOARA vor ieși la pensie cu 2 ani mai devreme, din cauza poluării generate de radiațiile din minereuri radio-active, provenite de pe platforma industrială care funcționează în zonă. De aceeași prevedere vor beneficia și locuitorii localităților situate într-o rază de 8 km în jurul sitului în care se află sursa poluării.

Amendamentul pentru această modificare a fost făcut de către parlamentarii PNL Gabriel Andronache și Mara Calista!

,, Mă bucur că și de data aceasta, vocea noastră a fost auzită, iar propunerea a fost preluată și materializată printr-o modificare a legii, de către deputatul liberal de Brașov, domnul Gabriel Andronache! Este a doua reușită parlamentară în mai puțin de 60 de zile, care aduce beneficii reale locuitorilor afectați puternic de platformele industriale care funcționează în județul nostru! Avem nevoie de parlamentari brașoveni, care să înțeleagă problemele județului și să se lupte pentru rezolvarea acestora! “ a declarat președintele PNL Brașov, domnul Adrian Ioan Veștea.

La rândul său, primarul Sorin Taus a declarat: ,, Este o modificare importantă pentru mulți dintre locuitorii comunei noastre, dar și pentru cei din localitățile vecine! Mă bucur că domnul Andronache a răspuns solicitării noastre, demonstrând astfel că PNL face politica oamenilor! “

De aceeași prevedere beneficiază și locuitorii municipiului Făgăraș și ai orașului Victoria, tot la inițiativa președintelui Veștea, preluată de deputatul Gabriel Andronache.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: