De la Universitatea Transilvania din Brașov, în The New York Times

Prof. Dr. Mihai Daniel Niță, cadru didactic la Universitatea Transilvania din
Brașov, a utilizat imaginile din programul satelitar Corona, gestionat de CIA,
pentru spionaj, în perioada Războiului Rece, pentru a analiza dinamica
suprafețelor împădurite din România, la începutul anilor `60. Astfel, a obținut în
premieră o imagine reală a pădurilor din acele vremuri și a putut observa care a
fost evoluția lor în țara noastră.
Mihai Niță este profesor, cadru didactic la Facultatea de Silvicultură și exploatări
forestiere din cadrul Universității Transilvania din Brașov, și printre interesele sale de
cercetare se regăsește istoria pădurilor din Estul Europei. Astfel că și-a propus să
afle cât mai multe și chiar să realizeze o hartă a pădurilor din România, așa cum
existau ele în urmă cu 60 de ani. De aproximativ cinci ani lucrează la un proiect care
analizează dinamica zonelor forestiere din România, de la începutul anilor 60 până în
zilele noastre, folosind imagini satelitare.
La prima vedere, pare un proiect facil, dar lipsa informațiilor din perioada 1960-1970
a fost cea care a dat ideea unui proiect unic în lume: prelucrarea pe suprafețe mari a
imaginilor din programul satelitar Corona, utilizat de CIA în spionaj, în timpul
Războiului Rece. Aceste capturi erau singurele surse pentru o imagine cât mai clară
și concludentă a zonelor forestiere din România.
Folosit exclusiv pentru spionaj, proiectul de sateliți Corona a strâns în perioada anilor
1960-1970 nu mai puțin de 850.000 de imagini care au fost declasificate abia în
1995. Imaginile Corona sunt unice si de o rezoluție impresionantă – 2 metri/pixel.
Chiar și pentru standardele zilelor noastre această rezoluție concurează cu imaginile
Google Earth, însă din cauza distorsiunilor și specificațiilor acestora, puține persoane
au reușit până acum să le analizeze pe suprafețe întinse.
Ceea ce a făcut însă Mihai Niță este revoluționar pentru istoria forestieră din
România și din întreaga lume: a îmbinat diverse tehnologii de procesare de imagini
de tip computer-vision cu tehnologii privind realitatea augmentată și astfel a reușit să
reconstruiască 3D zonele forestiere istorice din România. Procesul nu a fost deloc
unul facil. A impus mai bine de cinci ani de muncă și analiză a datelor rezultate.
Astfel a reușit să afle ceea ce nicio carte și nicio hartă a anilor `60 nu menționau: întro perioadă de câțiva ani, o jumătate de milion de hectare (aproximativ 8% din
suprafața împădurită a țării) au fost despădurite de companiile mixte românosovietice SOVROM, sub paravanul plăților compensatorii daunelor de război. Practic,
efectele războiului au fost identificate și transpuse spațial și temporal în mod real și
obiectiv. În perioada comunistă nu au existat astfel de relatări, ba mai mult,
informațiile au fost cenzurate. Astfel că niciodată nu s-a știut cu adevărat cât de
afectate au fost pădurile din România de acea activitate. Pentru asta era nevoie de o
imagine de sus, pentru a analiza comparativ suprafețele forestiere, și singura sursă
de imagini pentru acea perioadă erau sateliții de spionaj ai CIA, iar mai apoi a fost
nevoie de ani de muncă și pricepere de utilizare a noilor tehnologii pentru a face o
analiză clară. Între timp, în România, suprafețele distruse atunci au fost recuperate
prin eforturi mari ale corpului silvic din acea vreme, atât prin activități de împădurire
cât și prin lucrări de corectarea torenților.
Momentul surprins de imaginile din anii `60 reprezintă un punct de cotitură în
dezvoltarea pădurilor românești. Date fiind efectele ulterioare (de ex. intensificarea
viiturilor torențiale, eroziunea versanților) cauzate de suprafețele mari afectate de
despăduriri, managementul pădurilor în România a urmat după anii 70 calea
sustenabilității. Analizele comparative dintre imaginile spion istorice și imaginile
satelitare din zilele noastre au scos la iveală efectele benefice ale acestui tip de
management: reducerea de până la 4 ori a suprafețelor afectate de tăieri rase,
promovarea pădurilor naturale în detrimentul plantațiilor, dar mai ales creșterea
suprafeței ocupate de vegetație forestieră cu aproximativ 10-12%.
Ideea de a utiliza imaginile unor sateliți folosiți exclusiv pentru spionaj, pentru a crea
o hartă în timp a zonelor forestiere și a realiza analize în domeniul forestier le-a atras
atenția și jurnaliștilor de la The New York Times care la începutul săptămânii au
dedicat un articol și o analiză amplă acestui proiect.
(https://www.nytimes.com/2021/01/05/science/corona-satellites-environment.html)
Proiectul Prof. Dr. Mihai Niță a fost finanțat printr-o bursă Fulbright în Statele Unite
ale Americii, și alături de el au lucrat și Dr. Cătălina Munteanu, de la Universitatea din
Humboldt – Berlin, Prof. Dr. Volker Radeloff de la Universitatea Madison – Wisconsin,
Dr. Garik Gutman din cadrul NASA și Prof. Dr. Ioan Vasile Abrudan din cadrul
Universității Transilvania din Brașov.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: