De la Bertea la Cojocea. Numai specialiști la RIAL. Numiri politice și în mandatul lui Coliban

Transparență marca Coliban. Ați crezut că va fi altfel? V-ați înșelat!

Au criticat numirile din CA-uri făcute în trecut de PNL și PSD, dar acum, useriștii, în frunte cu primarul Allen Coliban, procedează fix la fel. Fără transparență, cu numiri pe criterii politice. După ce în mandatul primarului George Scripcaru, în Consiliul de Administrație de la RIAL a ajuns inclusiv un medic stomatolog, acum, noua coaliție PNL-USR a considerat de cuviință că pe aceste posturi plătite bine din bani publici trebuie să ajungă tot oamenii de partid.

”Deschidem Primăria Brașovenilor”, așa anunța pe facebook,  pe 13 ianuarie, primarul Allen Coliban. A deschis-o, dar mai întâi pentru membrii USR sau simpatizanții acestei formațiuni politice. Au început cu nominalizarea ATOP, iar acum cu numirile din CA. Astăzi, coaliția PNL-USR a propus în Consiliul Local ca Roxana Cojocea, fostă consilier local, și avocatul Alexandru Gheorghe să ajungă în CA-ul de la RIAL. Fără concurs, fără să aibă vreo treabă cu domeniul. Bineînțeles, cu largul concurs al consilierilor PNL, cei care nu pot scăpa ușor de vechile metehne. Cum de la începutul mandatului sunt preșul useriștilor, liberalii ridică mânuța și se conformează după cum spune ”stăpânul” administrației locale. Din păcate, singurii perdanți sunt brașovenii care au crezut în promisiunile frumoase aruncate de USR.

Cât despre primarul Coliban, se pare că spune una și face alta. Corect ar fi fost ca cei doi membri să fie trimiși în CA pe baza unui concurs, să fie specialiști, nu să ajungă pe criterii politice, așa cum s-a întâmplat.

Cele două persoane au fost propuse pentru CA de către grupurile consilierilor locali. Aceștia vor fi membri pentru o perioadă provizorie de maxim 6 luni, până la demararea procedurii de selecție. De asemenea, s-a votat restrângerea numărului de membri din CA, de la 5 la 3.

 

Cristi FLOREA

redactor sef

 

One thought on “De la Bertea la Cojocea. Numai specialiști la RIAL. Numiri politice și în mandatul lui Coliban

  • 28 ianuarie 2021 la 10:59
    Permalink

    Nici o lege din Romania nu prevede ca pentru accederea intr-un consiliu de administratie fie el la o firma de stat sau privata este necesar un concurs !

    Răspunde

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: