De ce miroase în Brașov, cine e de vină, ce s-a întâmplat la dezbaterea de la Primăria Brașov (VIDEO)

La insistențele brașovenilor, primarul George Scripcaru a organizat ieri o dezbatere în sala de ședințe a Consiliului Local. Tema principală a fost mirosul urât din oraș. Dezbaterea a început cu acuze grave aduse reprezentanților Primăriei Brașov, Gărzii de Mediu, Protecției Mediului, aceștia fiind acuzați că nu fac nimic pentru ca mirosul urât să dispară din Brașov.

Pe rând, Ciprian Băncilă-șeful Agenției de Protecția Mediului, Mircea Paraschiv-șeful Gărzii de Mediu și George Cornea-șeful RATBV au argumentat fiecare despre ce s-a făcut sau nu în instituțiile conduse de ei.

De exemplu, șeful RATBV a precizat clar și cu argumente că după achiziționarea celor peste 100 de autobuzelor noi, poluarea din transportul public local s-a redus cu 70%. De asemenea, cei de la mediu eu explicat clar că nu pot aplica amenzi după ”nas”, deși au mai făcut și acest lucru…

Pe parcursul discuțiilor, liderii USR au încercat să transforme dezbaterea într-una electorală. Senatorul Allen Coliban a fost cel care a dat startul, împreună cu susținătorii săi. Parlamentarul a uitat totuși că este într-o comisie de mediu și ar trebui să prezinte înainte de toate și ce a făcut concret el pentru ca aceste instituții ale statului, Garda de Mediu sau Agenția de Protecție a Mediului să își facă treaba ca la carte. Pentru că dacă studiem cazul, aflăm cu stupoare că instituțiile de mediu nu dispun de aparatura necesară pentru a identifica poluatorii, sursa mirosului urât. În aceste condiții, cum putem să aruncăm vina pe o firmă când nimeni nu știe exact de unde vine mirosul?

Acuzații sunt, dar date exacte privind sursa poluării nu există. Atunci nu este o dispută fără rost? Normal, brașovenii sunt supărați, chiar revoltați și pe bună dreptate. Miroase îngrozitor, iar orașul este foarte poluat. Dar în loc de circ nu ar fi mai bine ca toți cei implicați să se așeze la masă și să vină cu soluții concrete nu doar cu câte un selfie pe facebook? Problema mirosului nu se rezolvă în rețelele de socializare.

Poate este timpul ca parlamentarii să facă legi care să-i ajute pe angajații statului să aibă aparatura necesară astfel ca poluatorii din oraș să fie identificați imediat.

Corect, o vină pentru poluarea din oraș o poartă administrația locală, care până acum au ignorat gravele probleme de mediu. S-au dat autorizații pe ochi frumoși, s-au ridicat cartiere întregi fără ca să se respecte normele legale privind spațiile verzi, sunt blocuri care nu au nici măcat 2-3 metri de spații verzi. Cum s-au construit acestea? Primăria Brașov poate răspunde.

De asemenea, Brașovul nu are în prezent transport electric, iar străzile sunt pline de mașini. Nu mai spunem de noul colos din Centrul Civic, mall-ul AFI care în curând se va deschide. Cu alte cuvinte, din 2020 va fi dezastrul în trafic în această zonă. Sunt acum probleme, dar când se va deschide și mall-ul…

În evidență a ieșit și limbajul agresiv a unora din sală care aveau impresia că se află la un meci de fotbal, nu la o dezbatere publică. Sunt oameni care nu înțeleg că nu are dreptate neapărat cine țipă mai tare sau cine jignește.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: