Curțile școlilor din Brașov vor fi deschise pentru copii și în timpul liber

Consiliul Local a adoptat astăzi Regulamentul-cadru de implementare a proiectului „Fără lacăte pe curtea școlii!”, ce are ca obiect accesul și modul de utilizare a curților și terenurilor de sport în aer liber aflate în administrarea/folosința unităților de învățământ preuniversitar de stat, precum și lista celor 10 școli și licee care au terenuri de sport ce se încadrează în prevederile acestui regulament.

Acest regulament creează cadrul necesar pentru ca toți copiii și elevii din Brașov să poată intra pe terenurile de sport din curțile școlilor în afara programului educațional, astfel încât numărul bazelor sportive la care aceștia au acces să crească semnificativ.

Cele 10 unități de învățământ incluse în acest program sunt:

  •  Școala Gimnazială nr. 3, str. Venus nr. 1;
  •  Școala Gimnazială nr. 5, str. Dr. I. Cantacuzino nr. 3;
  • Școala Gimnazială Nr. 8, Str. Verii 2A;
  •  Școala Gimnazială Nr. 9 Nicolae Orghidan, corpul A + B, de pe str. Brazilor nr. 18 și Corpul C, de pe str. Prunului nr. 1;
  •  Școala Gimnazială Nr. 11 – Str. Busuiocului nr. 1;
  •  Școala Gimnazială Nr 14, Corp C, str. Fagurului nr. 1;
  • Școala Gimnazială Nr. 15, str. Mihai Viteazu nr.100;
  •  Școala Gimnazială Nr. 31, str. Simeria nr. 5;
  • Colegiul Național Aprily Lajos, str. După Ziduri nr. 3;
  • Liceul Silvic Dr. Nicolae Rucăreanu, str. Minerva nr. 11.

Conform regulamentului, pe terenurile de sport se vor desfășura numai activități cu caracter sportiv, obiectivul fiind de a le asigura accesul, în principal, copiilor și adolescenților. În cazul copiilor sub 10 ani, aceștia trebuie să fie însoțiți, în mod obligatoriu, de aparținători (părinți sau bunici).

Programul de acces în curțile și pe terenurile de sport în aer liber este zilnic, în perioada vacanțelor, și doar în weekend, în perioada anului școlar, în intervalul orar 09:00 – 21:00. Programul poate fi restrâns în funcție de anotimp, astfel încât activitățile sportive să se desfășoare în condiții de lumină naturală. În zilele în care au loc cursuri, programul este de la terminarea cursurilor și până la maxim ora 20.00, în funcție și de anotimp.

Prin regulament se stabilește și modalitatea în care aceste terenuri pot fi utilizate, dar și obligațiile pe care le au cei care le folosesc. Astfel, terenurile de sport din curtea școlii pot fi utilizate numai pentru a practica sporturi conforme cu amenajările, instalațiile specifice și dotările existente.

Le este interzis celor aflați în incinta unităților de învățământ să fumeze, să consume băuturi alcoolice sau substanțe stupefiante, indiferent dacă este vorba despre copii sau părinți, care doar asistă la activități. O altă interdicție se referă la accesul utilizatorilor în curțile școlilor cu automobile, motociclete, motorete, scutere în incinta unităților de învățământ.

De asemenea, cei care distrug echipamentele, dotările sau care aduc prejudicii unităților de învățământ au obligația de a suporta toate cheltuielile de reparații/înlocuire necesare.

În cazul în care cei care utilizează aceste spații nu respectă prevederile regulamentului, vor fi sancționați cu amendă contravențională cuprinsă între 150 și 800 de lei.

În prezent, în cartierele din municipiul Brașov sunt funcționale 36 de terenuri de sport, la care se adaugă 49 de zone cu aparate de fitness și 9 locații de street-workout.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: