Cum se laudă ”Pantera Roz” de la USR cu proiectul PNL privind ajutorul financiar pentru creșe

Liberala Pamela Diaconu a punctat decisiv ieri în ședința Consiliului Local Brașov după ce a inițiat un proiect de hotărâre chiar pe domeniul viceprimăriței Flavia Boghiu.

Liberalii din Consiliul Local Brașov au inițiat un proiect de hotărâre privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor educaționale prestate de o unitate de educație timpurie antepreșcolară și a indemnizației destinată pentru creșterea nepotului/ nepoților. Ideea îi aparține consilierului local Pamelei Diaconu.
Art 136 din Codul Administrativ :
“Proiectele de hotărâri pot fi inițiate de primar, de consilierii locali sau de cetățeni. Elaborarea proiectelor se face de cei care le propun, cu sprijinul secretarului general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale și al compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului.”
În temeiul acestor prevederi legale, cu sprijinul colegilor liberali, am inițiat și înregistrat în cadrul Primăriei Brașov, proiectul de Hotărâre de Consiliu Local privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor educaționale prestate de o unitate de educație timpurie antepreșcolară privată și a indemnizației destinată pentru creșterea nepotului/ nepoților.
Ulterior, proiectul s-a aflat în dezbatere publică până la data de 07.05.2021.
Cred că acest proiect reprezintă o soluție temporară, până când municipalitatea va construi noi creșe, față de lipsa locurilor la creșele din sistemul public, venind în sprijinul copiilor, părinților, bunicilor și operatorilor economici care desfăşoară această activitate”, a scris Pamela Diaconu pe contul său de facebook.
Brașovul văzut în ROZ…
La scurt timp după ce a fost votat proiectul, viceprimărița Flavia Boghiu a încropit un cartonaș pentru facebook unde vorbește frumos despre acest proiect ca și cum ar fi meritul său. Mai mult, la cartonaș, a adăugat numele său pentru a induce în eroare și a  se asocia cu proiectul, strategie des întâlnită la USR. Doar că lucrurile stau cu totul altfel, iar Flavia nu are nicio legătură cu subiectul, decât electoral.
Culmea tupeului a fost la ședința Consiliului Local unde la inițiator al proiectului a fost trecut…”Allen Coliban”, motiv pentru care liberalii i-au atras atenția imediat că nu este în regulă.
Care creșe private?
Interesant este la Brașov nu există creșe private, doar câteva grădinițe care îndeplinesc condițiile pentru a primi copii cu vârste mai mici. Nici la aceste situația nu este clară sută la sută. Plus că vorbim despre 3-4 grădinițe care au câteva zeci de copii, deci clar că nu acoperă numărul de locuri necesare pentru copiii din Brașov. Cu alte cuvinte, problema nu este rezolvată nici pe departe. Precizăm că ultima creșă construită a fost în mandatul viceprimarului Mihai Costel, cel care a avut în atribuții acest sector.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: