Cum a devenit Agenția Metropolitană ”birou de recrutare” pentru administrația Coliban

Transparență marca Allen Coliban. Cine s-a gândit că noul primar va oferi transparență la nivel administrativ s-a înșelat amarnic. De câteva luni, la Primăria Brașov informațiile se obțin mai greu ca pe timpul fostului primar George Scripcaru. Un exemplu de ”deschidere” este întrebarea jurnaliștilor locali despre numărul consilierilor personali din cabinetele primarului și ale viceprimarilor. Dacă pentru acest subiect s-a oferit un răspuns pe grupul whats app de presă, când a venit vorba despre angajații care au ajuns în primărie prin Agenția Metropolitană, dintr-o dată, oamenii de la ”comunicare” coordonați de consiliera Nicoleta Cârjan i-au expediat pe ziariști la ”Legea 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public”. Cu alte cuvinte, când administrației Coliban nu îi convine ceva, îi expediază imediat pe cei din presă, când îi convine, răspunde imediat pe grupul whats app…

Interesant ar fi să verifice puțin și autoritățile statului ”combinațiile” făcute prin Agenția Metropolitană, instituția care a devenit biroul de resursă umană pentru administrația useristă. Dacă tot se fac angajări, primăriile care fac parte din agenție ar trebui să solicite conducerii să recruteze personal și pentru ele, nu de alta, dar acum este o discriminare clară pe banii cetățenilor.

Poate se verifică puțin și activitatea acestei agenții cu 4 directori. Dacă în alte județe din țară se vede performanță, se văd proiecte accesate prin fonduri europene, la Brașov cam suflă vântul. Sunt organizate multe ”târguri meșteșugărești” și cam atât.

Precizăm ca până in prezent, mai multe persoane au fost angajate la Primăria Brașov, aproximativ 15 persoane. O parte au ajuns direct la cabinetele primarului si a viceprimarilor, altii, pe usa din dos, prin Agentia Metropolitana, institutie condusa de pedelistul liberal Dragos David, uns pe functie de pe vremea lui Scripcaru.

sursa FOTO: facebook Dragoș David

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: