Smiley face

Cu măști pe față au intrat intr-un magazin de unde au furat bunuri și bani

La data de 03 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Secției nr. 2 Poliție Brașov au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 20 ani, din Râșnov.

În fapt, în cursul nopții de 06/07.11.2018, acesta, împreună cu un alt bărbat în vârstă de 22 ani, purtând măşti pe faţă, au pătruns prin escaldarea geamului și forţarea uşii de acces într-o societate comercială situată în mun Braşov, de unde au sustras o sumă de bani și mai multe obiecte, cauzând un prejudiciu de aproximativ 5.100 lei.

Polițiștii au probat activitatea infracțională a bărbatului, iar în data de 03.01.2019, o echipă mixtă formată din polițiști din cadrul Secției nr. 2 Poliție Brașov, Poliției Stațiunii Râșnov și Serviciului de Acțiuni Speciale Brașov au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară emis de Judecătoria Brașov la locuința suspectului de pe raza Stațiunii Râșnov și au executat un mandat de aducere emis pe numele acestuia.

În cauză, s-a dispus reținerea suspectului pentru 24 de ore și introducerea lui în Centrul de Arest și Reținere Preventivă al  I.P.J. Brașov, cercetările fiind continuate în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ” furt calificat”.

Leave a Reply

%d bloggers like this: