Cresc tarifele de călătorie în Municipiul Săcele

Consiliul Local al Municipiului Săcele a aprobat în luna iulie Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători prin curse regulate prin atribuire directă către operatorul regional de transport SC Servicii Săcelene SRL, contract ce va intra în vigoare de la 1 septembrie.
„Municipiul Săcele, fiind membru al Asociației Metropolitane pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Brașov trebuie să se alinieze la tariful unic practicat în zona Metropolitană Brașov, astfel că prețul unei călători pe traseul Garaj-Poienelor va crește de la 2 lei la 2.5 lei, iar prețul unui abonament pe aceeași rută va crește de la 72 lei la 85 lei. Menționăm că tarifele de călătorie în Municipiului Săcele nu au mai fost majorate din anul 2011.
De asemenea, Primăria Municipiului Săcele lucrează la elaborarea Planului de Mobilitate Urbană și a Strategiei de Dezvoltare a Municipiului Săcele. Având cele două documente menționate anterior, Primăria Municipiului Săcele va putea să acceseze fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în vederea achiziționării de mijloace de transport în comun electrice.” , potrivit unei postări de pe pagina de facebook: Municipiul Săcele

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: