„Crai Nou”, de Ziua Națională a României, la Opera Brașov

Miercuri, 27 noiembrie 2019, de la ora 11.00, în Sala Operei, micii spectatori sunt așteptați să urmărească „Cocoșelul neascultător”, creat de Ion Lucian. Aventurile din acest spectacol sunt pline de învățăminte și vor fi puse în scenă de artiștii Operei Brașov: Irina Iftene, Sonia Hazarian, Anca Panait, Marcel Zănescu, Cristian Dicu, Meda Enăcache, Mihaela Pop. Regia artistică este semnată de C. Ungureanu.
Preț bilete: 15 lei

Opera Brașov și Muzeul „Casa Mureșenilor” organizează miercuri, 27 noiembrie 2019, de la ora 17.00, la muzeu, Recitalul de la ora 5. Evenimentul muzical a aniversat săptămâna trecută cea de-a 500-a ediție!
Recitalul va fi susținut de artiștii Operei Brașov: Mădălina Bourceanu – soprană, Simona Manole – soprană, Valentina Mărgăraș – soprană, Lăcrămioara Schuller – soprană, Sonia Hazarian – mezzosoprană, Valentin Marele – bariton, Dan Popescu – bas, Nora Vlad – actriță și Nina Zaharia – pianistă. Programul recitalului cuprinde piese din repertoriul românesc: „Când treci, bade, pe la noi” – S. Drăgoi, „Sârbă” de C. Brăiloiu, „Floricică de pe apă” și „Doina Stăncuței” de T. Brediceanu, arii din operetele „Crai Nou” de C. Porumbescu și „Leonard” de Fl. Comișel, din operele „Xerxes” de G.F. Händel, „I Puritani” de V. Bellini, „Cosi Fan Tutte” de W.A. Mozart, dar și muzică de film din „Sunetul muzicii” de R. Rodgers sau compoziția lui Glenn Miller, „Moonlight Serenade”.
Biletele pentru recital se găsesc la Muzeul „Casa Mureșenilor”, înainte de eveniment.

Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, de la ora 18.30, în Sala Operei, înaintea sărbătoririi Zilei Naționale a României, vă dăm întâlnire cu o lucrare românească foarte îndrăgită: opereta „Crai Nou” de Ciprian Porumbescu, pe textul piesei poetului Vasile Alecsandri. 
Brașovul este legat profund de premiera absolută a acestei lucrări, care a avut pe 27 februarie 1882, în Sala Festivă a Gimnaziului Român (astăzi Colegiul Național „Andrei Șaguna”), pe o scenă improvizată. Opera Brașov a prezentat, cu un deosebit succes, opereta „Crai Nou”, la sfârșitul lunii septembrie, în Sala Festivă a Colegiului brașovean, la ea acasă, în locul premierei de acum 137 de ani, la care a luat parte și compozitorul. Opereta îmbină veselia cu poezia într-o atmosferă românească extrem de tonică și dezvoltă un mit popular care spune că luna nouă poate aduce fericirea celor îndrăgostiți. Opereta este de fapt o glumă, în care un ispravnic este păcălit de doi tineri, ajutați de țăranii de la munte. Anica, chiar nepoata acestui dregător, și Leonaș fug de acasă pentru a se căsători, dar sunt căutați de către ispravnic și jandarmi. Apărați de Dochița și de Moș Corbu, ei reușesc să se ascundă pentru ca, în final, Ispravnicul să îi și logodească. În distribuție, soliștii Operei Brașov: Maria Petcu-Catrina – Anica, Asineta Răducan – Dochița, Marian Rește – Moș Corbu, Valentin Marele – Bujor, Mihai Irimia – Leonaș, Nicolae Zaharia – Ispravnicul. Soliști balet: Mihaela Pop, Claudiu Dane. Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Braşov. La pupitrul Orchestrei Operei Brașov se va afla dirijorul Mircea Holiartoc (debut), regia artistică este semnată de Anda Tabacaru. Scenografia și costumele sunt create de Rodica Garștea, iar coregrafia de Nermina Damian. Asistent regie: Silvia Papadopoulos. Asistent coregrafie: Ramona Mezei. Regie scenă: Dan Antipa.

Preț bilete: 25 lei

În stagiunea 2019 – 2020, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!

Biletele se vând la sediul Operei, str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268/419380. Program: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului (în cazul în care rămân bilete disponibile).

Evenimente susținute cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: