Controale ample în trafic! Polițiștii au împărțit amenzi și dosare penale

La data de 26 ianuarie 2021, în intervalul orar 06.00 – 09.00, polițiști rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au organizat și desfășurat o acțiune pe raza județului Brașov pentru verificarea respectării de către conducătorii auto ai mijloacelor de transport persoane a prevederilor legale în contextul stării de alertă, respectarea normelor legale, care reglementează activitatea de transport public de persoane și circulația pe drumurile publice.

 

Printre obiectivele acțiunii s-au numărat:

 

  • Verificarea respectării prevederilor Legii nr. 55/2020;
  • Verificarea respectării perioadelor de conducere, a pauzelor și perioadelor de odihnă de către conducătorii autovehiculelor și existența atestării metrologice a aparaturii tahograf;
  • Legalitatea tipului de transport;
  • Deținerea documentelor necesare efectuării transportului public de persoane de către operatorul de transport și de conducătorul auto;
  • Respectarea capacității maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport persoane;
  • Verificarea alcoolscop a tuturor conducătorilor auto;
  • Respectarea limitelor legale de viteză prevăzute pentru sectorul de drum parcurs;
  • Valabilitatea inspecției tehnice periodice.

 

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au verificat 221 de vehicule și au aplicat 46 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 21 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 Rep. privind circulația pe drumurile publice, respectiv 8 sancțiuni contravenționale pentru conducătorii auto depistați sub influența băuturilor alcoolice, 1 sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor privind manevra de depășire și 12 sancțiuni contravenționale pentru săvârșirea altor abateri la regimul rutier, fiind aplicate și 25 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea altor acte normative.

 

Cele 25 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate conducătorilor autovehiculelor de transport persoane, respectiv 15 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, 6 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 Rep., 2 pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 15/2002, 1 pentru nerespectarea prevederilor H.G. nr. 69/2012 și 1 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 132/2017.

 

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 26.550 lei.

 

De asemenea, polițiștii au reținut 9 permise de conducere în  vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, dintre acestea 8 penru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și 1 pentru efectuarea manevrei de depășire neregulamentară și 1 certificat de înmatriculare.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: