Continuă lucrările de extindere și modernizare a Unității de Primi Urgențe (FOTO)

Lucrările de extindere şi modernizare a Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov continuă în această perioadă de stare de urgenţă, având în vedere importanţa acestui obiectiv de investiţii pentru comunitatea locală, au anunţat reprezentanţii Unităţii de Management al Proiectului din cadrul Ministerul Sănătăţii.

În momentul de faţă, progresul lucrărilor este de aproximativ 45%, în condiţiile în care din durata de execuţie, de 18 luni, s-au scurs deja 9 luni. Trebuie precizat faptul că acordul contractual privind realizarea lucrărilor a fost semnat în 8 aprilie 2019, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost emis pe 14 iulie 2019, însă pornirea şantierului a fost anevoioasă, înregistrându-se întârzieri din partea contractorului – SC General Service Grup 98 SRL Bucureşti. Abia începând cu 14 noiembrie 2019 s-a instaurat un ritm de lucru susţinut, ceea ce a determinat recuperarea acestora. 

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, continuarea lucrărilor în contextul actual al stării de urgenţă a avut în vedere şi recomandările finanţatorului – Banca Mondială de a fi luate toate măsurile impuse de asigurarea condiţiilor de igienă şi distanţare socială a muncitorilor, în vederea evitării răspândirii virusului SARS-CoV-2. Astfel, amplasamentul şantierului este împrejmuit, accesul fiind separat de accesele în spital, iar muncitorii primesc zilnic măşti, mănuşi de protecţie, dezinfectant, dispun de barăci suplimentare pentru asigurarea unui spaţiu corespunzător şi de transport cu mijloacele proprii ale executantului. De două ori pe săptămână, barăcile şi zona de lucru sunt dezinfectate de către un prestator specializat. Se intenţionează menţinerea unui ritm susţinut al lucrărilor şi în următoarea perioadă, cu asigurarea condiţiilor de igienă şi distanţare socială obligatorii. 

Proiectul de extindere şi modernizare a UPU de la Spitalul Judeţean vizează construirea unei clădiri cu două niveluri, subsol şi parter, alipite de corpul principal existent, astfel încât să se asigure interconetarea celor două clădiri. Astfel, vor fi create spaţii suplimentare care să asigure în mod corespunzător funcţiunile necesare Unităţii de Primiri Urgenţe.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: