Consiliul Județean Brașov are nu mai puțin de 41 de birouri/compartimente/servicii/direcții și peste 30 de șefi

Consiliul Județean Brașov are nu mai puțin de 41 de birouri/compartimente/servicii/direcții și peste 30 de șefi

Este nevoie de atâția șefi în Consiliul Județean Brașov?

Potrivit site-ului Consiliului Județean Brașov, instituția are nu mai puțin de 41 de direcții și servicii. La prima vedere, adică ce este afișat pe site-ul oficial, sunt nu mai puțin de vreo 30 de șefi, directorași, administratori, etc. Cum oamenii se respectă, toți aceștia au subordonați la rândul lor. Interesant este că foarte mulți dintre șefi sunt oameni care au avut legătură mai mult sau mai puțin cu partidul aflat la putere. Astfel, găsim lideri de la partide politice care s-au perindat pe la Consiliul Județean în calitate de consilieri, membri de partid, soții de politicieni, apropiați ai oamenilor din conducere.

Unii dintre aceștia, au fost trimiși de conducerea Consiliului Județean să facă parte și din Consiliile de Administrație ale instituțiilor subordonate sau unde județul este acționar. Este și cazul Companiei Apa, acolo unde Consiliul Județean Brașov are doi membri, dar se pare că degeaba. Ambii sunt din anturajul președintelui Adrian Veștea. Cu toate că are doi oameni la Compania Apa, managementul de acolo lasă de dorit, fiind probleme tot mai mult pe an ce trece. Dar, luna trece, leafa merge, iar cei care încasează deja de la Consiliul Județean în jur de 10.000 de lei pe lună, mai iau vreo 3400 lei lunar și de la Compania Apa. Că doar nu o să meargă un angajat de rând, unul care are poate și experiență managerială…

Consiliul Județean controlează și DGASPC Brașov, unde are 3 reprezentanți propuși de însuși Adrian Veștea. Președintele Colegiului Director este secretarul general al județului.

La această instituție sunt scandaluri după scandaluri, beneficiarele centrelor de plasament ajung să fie violate, supuse la perversiuni sexuale, dar la instituție nu se iau măsuri, nimeni din Consiliul Județean nu pomenește nimic despre aceste abuzuri ieșite din comun.

În viitorul apropiat vom prezenta o listă și cu instituțiile subordonate Consiliului Județean Brașov, dar și pe trântorii politici care ocupă posturi călduțe datorită carnetului de membri de partid. Oamenii care mai mult stau pe la partid decât la locul de muncă, dar salariul este plătit integral. Vom prezenta o adevărată caracatiță politică unde locurile de muncă au ajuns pe bază de apartenență politică, nicidecum pe bază de competență.

 

Stiri recomandate

O pistă de alergare din tartan și un loc de joacă pentru câini așteaptă voturile brașovenilor, pe platforma de Bugetare participativă

O pistă de alergare din tartan și un loc…

O pistă de alergare din tartan, în Parcul Tractorul, și un loc de joacă pentru câini, așteaptă voturile brașovenilor, pe platforma…
Mica Unire sărbătorită, la Brașov, prin ceremonii militare și religioase

Mica Unire sărbătorită, la Brașov, prin ceremonii militare și…

Unirea Principatelor Române va fi sărbătorită la Brașov printr-o ceremonie militară și religioasă care va avea loc luni, 24 ianuarie, începând…
Plasticul, noua stare de urgență medicală care amenință lumea. Cum reducem impactul negativ asupra mediului

Plasticul, noua stare de urgență medicală care amenință lumea.…

Plasticul care invadează natura a fost declarat, în 2021, „stare de urgență medicală” la nivel mondial, iar ecologiștii au atras atenția…

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *