Consilierii locali USR PLUS din Râşnov cer colegilor din PNL deschidere la dialog şi atenţie la aspectele legale ale propunerilor de HCL

Grupul consilierilor USR PLUS din Consiliul Local Râşnov atrage atenţia că propunerile de HCL înaintate de primarul Râșnovului, prin care acesta doreşte “Avizarea avizelor de oportunitate” pentru PUZ-uri de către Consiliul Local, nu au temei legal, încălcând legea care e folosită pentru a motiva demersul punerii pe ordinea de zi a unei astfel de inițiative. Conform legii  350/2001 actualizată, art. 37 alin 1^3, coroborat cu art. 32, alin 1, lit c), Consiliul Local nu se regăsește în cadrul acestui circuit de aprobare. Totodată, grupul consilierilor USR PLUS îşi exprimă dezamăgirea şi dezacordul cu privire la reacţia deplasată a primarului oraşului Râșnov, care i-a acuzat pe aceştia de “politicianism” şi “practici comuniste” pentru simplul motiv că au ridicat problema unei suspiciuni de nelegalitate.

În ședința din 25.02.2021 a Consiliului Local Râșnov, au fost introduse pe Ordinea de zi cinci  proiecte de hotărâri, inițiate de primarul orașului Râșnov, prin care acesta solicită ”avizarea Avizului de oportunitate pentru P.U.Z” de către Consiliul Local Râșnov. Anterior ședinței de Consiliu Local, consilierii USR PLUS, prin intermediul liderului de grup, au luat legătura cu secretarul UAT Râşnov şi l-au informat despre lipsa temeiului legal pentru cele cinci proiecte de pe ordinea de zi. Ca urmare, în cadrul ședinței de Consiliu Local, domnul secretar a propus inițiatorului să aducă celor cinci proiecte de hotărâre amendamente de formă și de fond, respectiv să NU se mai solicite Consiliului Local să “avizeze Avizul de oportunitate P.U.Z.”, ci să “avizeze P.U.Z.”, aducând și un temei neinvocat anterior: anexa 1 din Legea 350/2001, crt. 12^3.

Horia Motrescu, liderul grupului consilierilor din Consiliul Local Râşnov:

“Anunțând că cele cinci proiecte au probleme de legalitate, am considerat că ajutăm partenerul care le-a inițiat să nu le introducă pe Ordinea de zi. Am fi putut să nu anunțăm acest lucru și să demonstrăm în ședința de Consiliu Local că se introduc proiecte fără vreun temei legal, după atâția ani de experiență administrativă. Cu siguranță ar fi însemnat un câștig politic pentru consilierii USR PLUS, doar că noi nu am dorit acest lucru, astfel că am anunțat cu două zile înainte de ședință secretarul, așa cum procedează adevărații parteneri.

Întrucât nu suntem specializați în cauze juridice, având în vedere că motivarea inițială a proiectelor nu avea temei legal și că, prin amendament, se schimbase fondul proiectului, am propus de două ori retransmiterea proiectului la inițiator în vederea reexaminării (conform ART. 139 (12) din OG 57/2019). Președintele de ședință ar fi trebuit să supună la vot propunerea, ceea ce nu s-a întâmplat. Drept urmare, grupul consilierilor USR PLUS s-a abținut de la vot pentru toate cele cinci proiecte. Nu vom vota niciodată în necunoștință de cauză. Nu am fost trimiși în Consiliu pentru aprobări pe bandă rulantă.

Reacția virulentă a PNL Râșnov care a urmat ședinței nu are nicio bază reală. S-a apelat la jigniri, asocieri inventive rușinoase cu perioada comunistă, amenințări voalate privind “aducerea noastră cu picioarele pe pământ de către liderii organizației județene”, pentru că am refuzat să votăm fără a analiza ceea ce fusese introdus pe neașteptate în ședința respectivă. Grupul nostru nu a căutat vreun conflict, nu a speculat lipsa de pregătire a inițiatorului, dimpotrivă, am fost constructivi, anunțând o suspiciune de nelegalitate. Pentru acest atac total nejustificat, au apelat atât la pagina de FB a orașului Râșnov (care ar trebui să fie un canal de comunicare obiectiv și NU un instrument de propagandă al PNL Râșnov), cât și la pagina de FB a organizației PNL locale.

Dincolo de prezentarea pur subiectivă a succesiunii evenimentelor, au amintit de un parteneriat, dar pentru noi, parteneriatul nu înseamnă că vom vota în bloc, că va fi liniște deplină, că vom avea ochii închiși și zero întrebări în ședințe timp de patru ani.”

Consilierii USR PLUS sunt cât se poate de deschiși la cooperare și dialog, dovadă fiind și faptul că aceștia au propus primarului, încă din luna decembrie, întâlniri trimestriale pentru discuții despre oraș, înaintare de propuneri, consultări privind proiectul de buget local, etc., iar o astfel de întâlnire a și avut loc, în decembrie, la inițiativa USR PLUS. Tot la inițiativa consilierilor USR PLUS, a avut loc o întâlnire a tuturor consilierilor, pentru dezbaterea amendamentelor propuse de USR PLUS la Regulamentul de Organizare și Funcționare a Consiliului Local al orașului Râșnov. Tot grupul USR PLUS a propus, prin amendament, înregistrarea obligatorie și transmiterea live a ședințelor de Consiliu Local și stocarea acestora pe durata întregului mandat pe o pagină disponibilă oricui, lucru acceptat de toți consilierii.

“Dacă suntem considerați cu adevărat parteneri, nu doar la nivel declarativ, atunci așteptarea noastră este să fim tratați ca atare, cu transparență și deschidere la dialog. În acest caz particular, ar fi trebuit să fim informați înaintea ședinței de Consiliu Local despre modificările propunerilor de HCL și despre găsirea unui temei legal, conform solicitării noastre, pentru a avea timp să analizăm noile informații. Mai mult decât atât, colegii de la PNL Râșnov ar trebui să aprecieze și să ne mulțumească pentru faptul că am sesizat erorile înaintea ședinței de Consiliu Local și astfel, au evitat o situație extrem de neplăcută.

Cât despre ”intervenția liderilor organizației județene” în deciziile consilierilor USR PLUS Râșnov, reiterăm faptul că filialele locale USR PLUS se bucură, prin statut, de autonomie locală, iar în deciziile locale nu se intervine “de la judeţ”.

Atacurile și jignirile nu vor consolida parteneriatul dintre noi, argumentele și discuțiile, da! Susținem coaliția USR PLUS – PNL – UDMR aflată la guvernare, susținem majoritatea USR PLUS – PNL formată în Consiliul Județean Brașov și mai ales, maturitatea în comunicare.” a încheiat Horia Motrescu, liderul de grup al consilierilor locali USR PLUS Râșnov.

 

Grupul consilierilor USR PLUS din Consiliul Local Râșnov este format din: Motrescu Horia-Mihai (lider de grup), Agache Magdalena, Frâncu Dan, Lungu Marius, Boureanu George-Gabriel.

Ședința Consiliului Local Râşnov la care se face referire poate fi urmărită aici: https://bit.ly/2NGUxRE

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: