Conducere nouă la OFSD Braşov. Alexandra Crivineanu preia conducerea OFSD Braşov

Biroul Permanent Județean al PSD Brașov, reunit la finalul săptămânii
trecute, a votat în unanimitate, numirea Alexandrei Crivineanu, ca
președinte interimar al Organizației Județene a Femeilor Social Democrate
Brașov. Decizia vine în contextul în care Roxana Mînzatu, cea care ocupa
această funcție, a preluat conducerea Ministerului Fondurilor Europene,
activând, în același timp, și ca Vicepreședinte al PSD.
În cadrul ședinței, Președintele PSD Brașov, Marius Dunca a subliniat
necesitatea consolidării echipei politice a PSD și a apreciat activitatea
politică depusă de Alexandra Crivineanu.
Mă bucur că în PSD Brașov există oameni competenți și motivați,
apropiați de comunitate și cu putere de muncă. Alexandra Crivineanu este
o persoană apreciată de întreaga organizație județeană, implicată politic
și social. De aceea, nominalizarea ei ca președinte interimar al
Organizației Județene a Femeilor Social Democrate este un pas firesc
pentru cariera ei politică. Îi doresc mult success în activitate și în
proiectele pe care le va iniția în noua calitate”, a declarat președintele
PSD Brașov, Marius Dunca.
“Le mulțumesc mult colegelor din PSD Brașov pentru cei aproape 6 ani în
care mi-au fost foarte aproape în calitatea pe care am deținut-o de
președinte OFSD. Fără sprijinul lor multe proiecte frumoase nu ar fi fost
posibile. Fără OFSD nici evoluția mea politică nu ar  fi fost aceeași. Datorez
mult Organizației Femeilor Social Democrate și le voi rămâne alături, prin
munca și implicarea mea. Cred, mai mult ca oricând, că OFSD Brașov
trebuie să fie o voce puternică și convingătoare la nivelul județului nostru
și cred că Alexandra Crivineanu are capacitatea și energia necesară
pentru a face acest lucru posibil, în această perioadă de interimat. Predau
ștafeta cu multă încredere”a declarat Roxana Mînzatu, Vicepreședinte
PSD.
Mulțumesc colegilor mei din conducerea PSD Brașov pentru susținerea și
pentru încrederea pe care mi le-au acordat. Sunt onorată să preiau
această funcție, ca interimar, de la o femeie puternică și reprezentativă a
județului nostru, ce ocupă astăzi, așa cum era ‘resc în parcursul politic și
profesional, o funcție de ministru. Nu va fi ușor, dar am convingerea că
OFSD Brașov va răne un pilon solid de echilibru, stabilitate și coeziune
pentru Organizația Județe PSD. Întărirea echipei de doamne, dar și
militarea pentru o reprezentare de gen cât mai echilibra în administrația
locală, județeană și națională, în contextul alegerilor ce vor veni în
perioada urtoare, sunt doar câteva dintre obiectivele ce mi leam
propus ca președinte interimar a declarat Alexandra Crivineanu, noul
președinte interimar OFSD Brașov
Alexandra Crivineanu este consilier local PSD al Municipiului Braşov,
purtor de cuvânt al PSD Brașov, find un membru activ și implicat în
viața de partid, dar și în comunitatea locală brașoveană.
Biroul de presă PSD

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: