Concluziile Direcției Sanitar Veterinare și Siguranța Alimentelor în cazul morții bovinelor!

O anchetă  marca ASUM scoate la iveală detalii șocante despre cazul bovinelor moarte în Cheile Râșnoavei.

La mai bine de opt luni de zile, de la data producerii tragediei de la Râșnov, după o perioadă de tăcere suspectă, opinăm noi, DSVSA Brașov face „lumină„!

Amintim că, mai multe bovine, moarte în condiții suspecte, au fost descoperite la Cheile Râșnoavei în data de 24 Iulie 2020, în imediata apropiere a unui depozit de substanțe toxice periculoase! „Ne plimbam cu bicicleta pe la Cheile Râșnoavei, pe lângă camping și herghelie, iar în primă fază am văzut o vacă având burta umflată. Am crezut inițial că trebuie să fete. Apoi, am văzut alte vaci, cred că opt la număr, căzute și ele, toate cu burțile umflate” a declarat pentru ASUM (L.B). Reprezentații Poliției, Direcției Sanitar-Veterinare Brașov și Gărzii de Mediu s-au deplasat la fața locului. Leșurile animalelor au fost transportate la Direcția Sanitar Veterinară, pentru autopsiere, în vederea stabilirii cauzei/cauzelor decesului. Garda de Mediu Brașov a aplicat, societății care administrează depozitul, o amendă contravențională de 40.000 lei și a dispus măsuri legale. Am crezut atunci că Direcția Sanitar Veterinară va trata cu celeritate aceast eveniment tragic, având în vedere dimensiunea acestuia, dar și pentru faptul că directorul DSVSA Brașov, Dorin Enache, deține un imobil în zonă! Am rămas doar cu speranța, din păcate!

Nu știm la ce concluzie a ajuns Poliția, dacă a ajuns! După mai multe tentative nereușite de a afla ce s-a întâmplat, am transmis o solicitare scrisă , prin care am cerut să ni se comunice rezultatele analizelor efectuate în urma autopsierii bovinelor, cât și cauza/cauzele decesului.. Am primit și un răspuns la acea dată.

Conform adresei DSVSA Brașov, bovinele au decedat din, ce să vezi, prea multă sănătate! Asta rezultă din document. Bovinele erau sănătoase tun! Apa din pârâu are un PH determinat, demn de invidiat, cuprins între 8,2-8,3! Apă Kangen… ce să mai zici! Fraza de final este de pus în ramă!!! „Cauza morții bovinelor rămâne necunoscută la această dată „! Or fi făcut bovinele un atac de panică, așa în grup? Ori sfântul duh să fie autorul? Asta ne întrebam la acea dată!

Anul acesta, în această lună, am revenit cu o adresă la D.S.V.S.A. Brașov, în încercarea de a afla cauza decesului celor opt bovine. Am primit și un răspuns! Alt răspuns!

Investigațiile toxicologice efectuate de I.D.S.A. București sunt clare și îngrozitoare. Valoarea clorurilor determinate din apa reziduală au fost cuprinse între 6000-9300 mg/l. Valorea maxim admisă, conform Legii 458/2002 fiind de 250 mg/l. Depășirea valorilor în cazul clorurilor fiind de peste 30 de ori. Valoarea azotițiilor a fost determinată între 29-64 mg/l. Valoarea maxim admisă fiind de 0,5 mg/l. În acest caz, valorile sunt depășite de peste 100 de ori. La azotați valoarea determinată a fost cuprinsă între 3200-3700 mg/l. Valoarea maxim admisă fiind de 50 mg/l. Depășirea valorii maxim admise este de peste 70 ori. Amoniu, valoare determinată cuprinsă între 9,5-10 mg/l. Valoarea maxim admisă fiind de 0,5 mg/l. Depășirea valorii maxime fiind de peste 16 ori. Valoarea cuprului determinată a fost cuprinsă între 21-48 mg/l. Valoarea maxim admisă fiind de 0,1 mg/l. Depășirea valorii admise fiind de peste 200 ori. Pe lângă acestea, s-a mai fost descoperit în apa reziduală, concentrații de plumb, zinc și cadmiu! Buletinul de analize este îngrozitor.

Concluzia – La examenul anatomopatologic s-au constatat mucoase aparente, vișinii, leziuni hemoragice și sânge necoagulat de culoare negriciosă în cavități la toate cadavrele, leziuni ce se întâlnsc în intoxicații și rumen cu acumulare de gazesau înregistrat, în apa reziduală și balta( din apropierea depozitului), valori depășite ale limitelor maxim admise la cloruri, azotiți, azotați, amoniu și cupru, ceea ce, în urma consumului acestei ape de către animale, ar putea explica moartea fulgerătoare prin intoxicație!

Conform prevederilor legale, aceste tipuri de depozite pot funcționa doar dacă sunt amplasate la cel puțin 1000 de metri față de zona locuită. Aceasta fiind distanța minimă de protecţie sanitară între teritoriile protejate şi unităţi care produc disconfort şi riscuri asupra sănătăţii populaţiei. Aceaiși firmă mai deține și în comuna Șercaia un depozit de substanțe toxice periculoase. Acesta este amplasat în interiorul comunei, lângă casele de locuit.

Întrebări pentru autorități, dacă mai avem autorități!

Cum au ajuns aceste substanțe toxice în apă? Cine a autorizat funcționarea acestor depozite în aceste locații? Cum este posibil ca aceste depozite să funcționeze și la ora actuală, în locațiile menționate, cu încălcarea gravă a prevederilor legale? Cine tolerează încălcarea Legii și din ce motive?

Detalii pe ASUM

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: