Computer tomograf și secție nouă de boli infecțioase la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov

În acest an, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Braşov a primit o alocare din bugetul judeţean mai mare cu aproximativ un milion de lei faţă de cea din anul precedent şi, totodată, de şase ori mai mare decât cea aferntă anului 2016.

Este vorba despre suma totală de 6.587.000 lei, din care 3.432.000 lei sunt alocate pentru cheltuielile de capital care includ achiziţii de aparatură medicală, dotări IT şi realizarea documentelor de proiectare pentru viitoare investiţii, 2.956.000 lei reprezintă contravaloarea reparaţiilor curente necesare în acest an, 114.000 lei sunt stimulentele salariale de care beneficiază personalul medical şi 85.000 lei sunt destinate taxelor de acreditare.

Adrian-Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, a făcut ieri o vizită la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii, unde a discutat cu directorul medical, dr. Liviu Muntean, despre proiectele investiţionale care vor fi implementate în acest an.

„Sunt foarte multe proiecte la care începem de pe acum să punem bazele. Unele dintre ele vor fi derulate cu fonduri europene, iar pe altele le vom finanţa din bugetul judeţean. Ne propunem să construim o secţie de boli infecţioase în cadrul spitalului şi dorim să finalizăm partea de radiologie, astfel încât să putem spune că întregul spital este reabilitat total. Vom achiziţiona un computer tomograf şi vom sprijini instituţia medicală cu tot ceea ce este necesar pentru buna ei funcţionare. Vom face în aşa fel încât să găsim surse de finanţare şi să aplicăm pe diversele opţiune care vor apărea în perioada următoare, dar pentru aceasta va trebui să avem proiecte realizate. La nivelul Consiliului Judeţean a existat o grijă constantă pentru toate unităţile medicale din subordinea noastră şi putem spune că astăzi, activitatea în unităţile medicale ale judeţului Braşov este într-o continuă modernizare. Facem toate eforturile pentru a face reparaţiile necesare şi a cumpăra echipamente noi, care să vină în sprijinul investigării şi tratării pacienţilor”, a precizat preşedintele CJ Braşov.

Dr. Liviu Muntean, directorul medical al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Braşov, a precizat că primele investiţii care se vor realiza în acest an vor fi renovarea integrală a secţiei de radiologie şi imagistică medicală şi dotarea ei cu un computer tomograf.

„Planurile pentru viitorul apropiat constau în realizarea unei staţii de neutralizare a deşeurilor spitalului şi, cel mai important, construcţia unui corp nou de clădire în care să putem izola pacienţii cu diverse afecţiuni infecţioase, unde vom avea şi cel puţin 5 paturi de anestezie şi terapie intensivă. Vom realiza o clădire de sine stătătoare, cu subsol, parter şi două niveluri, pentru care am demarat realizarea Studiului de fezabilitate”, a precizat directorul medical.

Aşadar, pe lista de investiţii aprobată de Consiliul Județean pentru Spitalul Clinic de Copii, cea mai importantă achiziție care urmează să fie făcută este computerul tomograf (estimat la 2,2 milioane de lei), primul echipament de acest gen care ajunge în dotarea spitalului.

Alte dotări amintite de conducerea spitalului sunt un echipament de neutralizare a deşeurilor rezultate din activitatea medicală, o servoscară pentru persoanele cu dizabilităţi, un soft pentru preparare citostatice și o licenţă pentru firewall.

La capitolul studii și proiecte, în acest an sunt planificate următoarele documentații: Studiul de fezabilitate pentru clădire spital pediatrie boli infecţioase – izolator şi ATI, a cărui realizare a început, actualizarea Documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie (DALI) privind modernizarea, reabilitarea şi echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate din cadrul spitalului, întocmirea proiectului pentru instalaţie hidranţi interiori, rezervă şi grup de pompe, instalaţie de detecţie, instalaţie electrică, de iluminat de siguranţă, instalație de încălzire centrală, gaze naturale şi racord la apă, precum și întocmirea studiului de oportunitate şi a planului urbanistic zonal.

Reamintim faptul că alocările bugetare pe care Consiliul Județean le-a prevăzut pentru acest spital au crescut substanţial de la un an la altul.

Dacă în anul 2016 a fost alocată suma de 1.130.550 lei, în 2017 aceasta a ajuns la 1.311.350 lei, în 2018 a crescut la 2.724.820 lei, un an mai târziu sumele au atins valoarea de 4.196.500 lei, pentru ca în 2020 bugetul alocat de administrația județeană Spitalului de Copii să fie de 5.533.530 lei.

One thought on “Computer tomograf și secție nouă de boli infecțioase la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov

  • 25 iunie 2021 la 15:08
    Permalink

    “alocările bugetare pe care Consiliul Județean le-a prevăzut pentru acest spital au crescut substanţial de la un an la altul”
    aham. si marmota invelea stanioulul, sau cum era? sau s-or fi alocat mai multi bani, dar au si disparut in buzunarele largi ale unora probabil. haideti sa va zic cit am vazut din banii astia, vorbesc din prima mina:
    – lipsa acuta de materiale sanitare, de la manusi de unica folosinta la medicamente, chiar si acum, nu mai vorbesc de situatia din pandemie
    – lipsa acuta de personal, au facut “izolatorul” covid unde lucreaza asistente de pe alte sectii, prin rotatie, lasind sectiile si mai goale de personal. dar angajarile sint blocate
    – evident munca in izolator nu se remunereaza in plus, ca “oricum iti faci doar treaba, ce conteaza daca esti in izolator sau pe sectie”. noaptea mintii
    – materialele de protectie nu doar ca putine, dar si de o calitate jalnica (de ex manusa de unica folosinta se rupe in timp ce ti-o pui, se vede pe ea din start ca e mult mai subtire si mai proasta decit cele de dinainte), dar deh, probabil, cineva a cistigat din afacerile astea, nu?
    – madam manager are propriile reguli, gen se plimba in plina pandemie (anul trecut, prin aprilie, deci cind era stresul maxim) in spital peste tot cu haine de strada si fara masca, ba mai aduce si “invitati” care se comporta la fel, in conditiile in care un om daca avea norocul sa ii fie internat copilul nu punea piciorul nici macar in curtea spitaluluim d-apai in spital
    – caldura canci, stateau mamele si copilasii (evident si angajatii) intr-un frig teribil in toamna pina cind o mama cu “relatii” a facut scandal si au pornit caldura. pina atunci n-a contat ce au zis altii, pacienti, angajati. corectitudine la maxim, asa-i?
    – doctoritele, aceasta specie aparte, privilegiata in continuare, cu propriile reguli. nu le ajunge salariul foarte bun, nu le ajunge cit mai cistiga in cabinetele private, in continuare programeaza pacienti care urca in saloane ca au treaba cu “dna doctor, da?” munca in plus pentru toata lumea, bani in plus (ma indoiesc ca se taie chitanta) pentru “dna doctor”.

    as putea scrie romane, dar ati prins ideea.

    deci mai usor cu “mama ce de bani am aruncat in voi”, cu o mina ati aruncat si cu cealalta i-ati prins din zbor.

    Răspunde

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: