Coliban, live-uri pe facebook împreună cu viceprimarii. Pe pagina personală, nicidecum pe pagina Primăriei Brașov, instituția care îi plătește

Primăria Brașov condusă pe facebook! Se prezintă doar punctele de vedere ale politicienilor, nu și ale brașovenilor de rând

Noua echipă de la Primăria Brașov i-a obișnuit pe brașoveni cu live-urile pe facebook, unde explică doar punctul lor de vedere cu privire la ce se întâmplă în instituție.Dacă ar fi dorit transparență, Allen Coliban ar fi invitat și oameni care nu au legătură cu partidele politice, chiar și jurnaliști. Atunci, live-urile sale ar fi fost mult mai credibile, dar așa, când vin doar dintr-o singură direcție, este mai mult o laudă, nicidecum realitatea.

Dacă până în prezent au stat de povești pe facebook doar useriștii, în special Coliban, acum, mai nou, pe pagina personală a primarului a apărut și Sebastian Rusu, viceprimarul din partea PNL. Interesant este că acesta din urmă oferă explicații pe pagina personală a primarului USR în loc să își spună punctele sale de vedere pe pagina de facebook a Primăriei Brașov sau de ce nu, pagina sa personală. În acest ritm, nu va reuși niciodată să scoată în evidență realizarările partidului care l-a trimis în Consiliul Local.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: