Coliban făcut praf de un europarlamentar: ”Sunt un om care am lucrat 15 ani în administrație și în primul an de mandat mi-am văzut de administrație, nu de politică”

Gheorghe Falcă către primarul Allen Coliban: ”Puneți mâna pe carte, citiți aceste programe! Sunt un om care am lucrat 15 ani în administrație și în primul an de mandat mi-am văzut de administrație, nu de politică”.

Primarul Allen Coliban și-a arătat din nou nivelul pe partea administrativă. Deși a încercat să arate că știe administrație, într-o intervenție în direct la Digi24 a fost pus la ”colț” de europarlamentarul Gheorghe Falcă, dar și de senatorul Vasile Dâncu. Mai mult decât atât, europarlamentarul l-a trimis pe userist să ”pună mâna pe carte” și să lase politica, să se ocupe de administrație.

Noi am avut în toate aceste zile o încărcătură politică mare. Avem ședințe. Vrem să revenim la guvernare, să fim respectați, să ni se aloce importanța dată de rezultatul din alegeri. Nu găsim deschiderea din partea PNL”, a început Allen Coliban, primarul Municipiului Brașov, fără să dea detalii despre rezultatul la alegeri, care, totuși, după 4 ani în Parlament, a fost destul de prost, fiind la o distanță de câteva procente de AUR, partid care abia a intrat în Parlament.

Imediat a venit replica liderului PNL, Gheorghe Falcă, cel care i-a demonstrat primarului de Brașov că nu știe numărul de reforme cuprinse în PNRR.

Îl rog pe colegul de la USR, câte reforme se pot realiza în 3 ani și câte să ne asumăm împreună? Avem un număr, știți? Am vrut să știu dacă știți cantitatea, dar am să vă spun eu. Am răspunsul mai clar. Sunt un om care am lucrat 15 ani în administrație și în primul an de mandat mi-am văzut de administrație, nu de politică sau alte lucruri mai mari. Vreau să știți că doar în PNRR sunt peste 60 de reforme pe care trebuie să le facă Parlamentul României împreună cu Guvernul, PSD, PNL sau USR. Avem un termen de 5 ani.  Nu putem vorbi astăzi că un partid este mai reformator decât altul. Reformator poate fi în interiorul partidelor”, i-a răspuns argumentat Gheorghe Falcă, europarlamentar PNL.

Primarul Brașovului s-a făcut de râs și când a trecut reformele de pe guvern și stat pe partid și pe persoană fizică.

Reformele sunt propuse și puse acolo în PNRR de un ministru USR. Pe de altă parte PNL a blocat în mod constat mai multe reforme. Miza este de fapt împărțirea banilor. Un PNDL3” a continuat primarul USR.

Eurodeputatul a încercat din nou să-i explice primarului că în PNRR este prevăzut un program național de investiții.

În cadrul PNRR este prevăzut un program național de investiții, citiți înainte de vorbi. Astfel de minciuni nu pot acepta la oameni care nu au citit. Programul Anghel Saligny se află în PNRR scris de ministrul de care spuneți dumneavoastră. De aceea este falsă ideea. Oamenii de la Bruxelles nu vă înțeleg. De asta vă spun, puneți mâna pe carte, citiți aceste programe!”, a explicat Gheorghe Falcă.

După intervenția europarlamentarului, edilul din Brașov a fost luat la țintă și de senatorul Vasile Dîncu, cel care i-a ironizat pe useriștii care se cred ”inventatorii” reformelor în România.

Aici, domnul Falcă are dreptate. Nimeni nu este inventatorul reformelor din România. Cele 60 de măsuri sunt urgențele României, nu le-a inventat vreun ministru USR. Unele partide își doresc să aibă patentul reformelor, dar acești oameni să demonstreze în orașelor lor că sunt buni și oamenii nu îngheață de frig în locuințe, cum se întâmplă în unele orașe”, a spus Vasile Dâncu, senator PSD.

Vezi schimbul de replici dintre cei 3 politicieni!

Digi24

 

One thought on “Coliban făcut praf de un europarlamentar: ”Sunt un om care am lucrat 15 ani în administrație și în primul an de mandat mi-am văzut de administrație, nu de politică”

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: