Coliban confundă mașina primăriei cu mașina USR. Și-a pus pe autoturismul instituției sigla partidului (FOTO)

Cum sa îți promovezi partidul pe mașina plătita din banii contribuabililor!

Tupeu maxim la primarul Allen Coliban! Acesta și-a pus sigla USR pe mașina instituției. Probabil, primarul confundă mașina de serviciu, care este plătită din bani publici, cu mașina partidului sau cea personală. Culmea, a făcut acest lucru un primar din USR, partid ai cărui membri susțin depolitizarea instituțiilor publice. Nici un șef de instituție din Brașov nu a avut curaj până acum să își pună sigla partidului pe mașina de serviciu. Cu alte cuvinte, depolitizarea mult trâmbițată de USR este de fapt politizare. La fel au vorbit liderii USR și despre transparența în instituțiile publice. În afară de live-urile unde spun doar ce vor ei și publicarea unor contracte, nu s-a întâmplat nimic. Mulți jurnaliști din Brașov se plâng de lipsa transparenței și a comunicării. De altfel, inclusiv șeful Poliției Locale a declarat zilele trecute că discuțiile cu primarul s-au realizat prin intermediul facebook, în loc să fie la nivel instituțional.

Și pentru a elimina orice speculație despre cine a ”plantat” sigla pe mașină, mai jos avem o fotografie în care se vede că și laptopul este dotat cu aceeași ”bulină” USR. Deci nu este doar o întâmplare, omul și-a pus sigla peste tot prin Primăria Brașov.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: