Cercetașii României te invită să participi la Cel Mai Fain Job Neplătit

Cercetașii din Centrul Local Orizont Brașov organizează în luna septembrie evenimentul „Cel Mai Fain Job Neplătit”. Prin acest proiect încercăm să venim cu o soluție pentru adulții care afirmă de multe ori că au un program foarte încărcat.

Ne propunem să le arătăm acestor adulți cum, prin voluntariat și cercetășie, învățăm să fim mai organizați și să
ne bucurăm de timp folosit cu un scop: și anume acela de a face o lume mai bună!

Proiectul se va desfășura la Centrul de Tineret al Direcţiei Județene pentru Sport și Tineret Brașov (Str. Suișul Castelului nr 1-3, Brașov). Cel Mai Fain Job Neplătit face parte din programul PPP – Împreună facem bine, desfășurat de Organizația Națională Cercetașii României cu sprijinul Kaufland România.

În fiecare an, la nivel național, mii de copii nu au posibilitatea de a deveni cercetași, rămânând permanent pe listele de așteptare, din cauza insuficienței numărului de lideri voluntari. În aceeași situație se află și Centrul Local Orizont Brașov, unde zeci de copii așteaptă an de an să poată beneficia de programul educațional cercetășesc.

„Ne aflăm în incapacitatea de a le oferi tuturor doritorilor aceeași șansă. Prin proiectul „Cel Mai Fain Job Neplătit”, dorim să venim cu o soluție către adulții copleșiți de job, familie sau din diferite alte situații, Cercetășia fiind un mediu favorabil organizării și dezvoltării noastre, contribuind puternic la formarea noastră ca oameni integri, responsabili care joacă un rol activ în societate.

În prezent numărul de copii și tineri dornici să fie cercetași a crescut substanțial. Fără voluntari adulți, din nefericire, șansele de a-i face pe toți acești doritori membri ai Centrului nostru Local sunt minime.
În urma anului pandemic, numărul de voluntari adulți activi în cadrul Centrului nostru Local a scăzut semnificativ. Voluntarii adulți reprezintă motorul principal al Cercetășiei, iar fără aceștia, Centrul Local devine instabil, cu un viitor incert.

Anul acesta, mai mult ca oricând, am vrea să fim mai aproape de comunitate locală, să împărtășim energia noastră pozitivă cu toți cei care vor veni să ne cunoască.
O campanie asemănătoare a fost realizată în urmă cu 2 ani de către liderii noștri. Foarte mulți dintre oamenii veniți la acea întâlnire, au apreciat efortul nostru, perseverența și dăruirea, pentru realizarea unei lumi mai bune. Aceste gânduri ne-au motivat să continuăm acest proiect, pentru a apropia și mai tare legătura dintre noi și comunitatea locală.
Ne dorim să oferim un mediu favorabil implicării adulților din comunitate în formarea și dezvoltarea de abilități de viață, pentru copii și tinerii din zona Brașovului, utilizând Metoda Scout.”, au spus reprezentanții proiectului

„PPP Împreună facem bine” este un proiect implementat de Organizația Națională Cercetașii României cu sprijinul Kaufland România. Proiect care le oferă tinerilor un program educațional de formare a abilităților de viață. Alături de atelierele de învățare facilitate de adulți, 65 de echipe formate din tineri au posibilitatea de a se implica în propria
comunitate, implementând o idee de proiect, cu sprijinul unui minigrant în valoare de 250 de EUR.

Cercetășia este un program educațional captivant pentru mii de copii și tineri din România și de pe întreg globul. Educația cercetășească dezvoltă caractere puternice și construiește comunități durabile, de încredere. În prezent, în România, peste 4000 de copii și tineri, cu vârste între 7 și 24 de ani, din toată țara beneficiază de aceste program complex de formare și dezvoltare, cu sprijinul celor 1500 de voluntari adulți.

Centrul Local Orizont Brașov încearcă prin întâlniri săptămânale, campuri, proiecte caritabile, să contribuie la educarea tinerilor printr-un sistem de valori bazat pe o Promisiune şi o Lege, care vor ajuta la construirea unei lumi mai bune, în care oamenii sunt împliniţi ca indivizi şi joacă un rol constructiv în societate.

Prin acest proiect, cercetașii temerari (cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani), alături de liderii lor își propun să recruteze 15 voluntari adulți alături de care să ducă mai departe educația non formală cercetășească pentru cei peste 160 de copii și tineri din Centrul Local Orizont Brașov, încercând totodată să ofere o șansă la educația cercetășească și celor
peste 80 de copii de pe lista lista de așteptare.

One thought on “Cercetașii României te invită să participi la Cel Mai Fain Job Neplătit

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: