„Cerbul de Aur” în presa brașoveană din 1969. Arhiva, scoasă la lumină de un muzeograf de la Casa Mureșenilor

Anul acesta nu ne vom putea bucura de festivalul Cerbul de Aur. Totuși, vom trăi din amintiri. Muzeograful Ovidiu Savu de la Casa Mureșenilor a reușit să scoată la lumină mai multe articole despre festival din câteva ziare din 1969.

”Anul acesta, fiind unul special, în istorie dacă doriți, un an ce ne-a afectat și ne afectează pe toți într-un fel sau altul nu a mai avut loc festivalul la Brașov. Am găsit în Arhiva Mureșenilor,  din „lotul” de presă brașoveană, „Drum nou” și „Astra”, uitat de fostul administrator de la „Gazeta de Transilvania” prin beciurile de pe M. Sadoveanu, reînviată după 1990 și o parte din „Săptămâna brașoveană” dintre anii 1968- 1971. Un supliment al „Drumului nou” serios, bogat în informații culturale, sportive dar și de interes public pentru vremurile acelea ale comunismului la Brașov.

Dacă anul 1968 este mai puțin bogat, dar știm că atunci a fost prima ediție a Cerbului de Aur de la Brașov, iată că anul 1969  a „Săptămânii brașovene” este unul bogat în informații culturale, încă din luna februarie ni se anunță dintre viitorii participanți la festivalul de la Brașov, români și mai ales străini, nume importante pentru muzica ușoară internațională- europeană de acum mai bine de jumătate de veac.

Încă din numărul 3 a suplimentului „Săptămâna brașoveană” din 11 ianuarie 1969 avem titlul pe prima pagină LA „CERBUL DE AUR” JULIETTE GRECO ȘI CLIFF RICHARD, primele vedete care și-au anunțat participarea.

În numărul „Săptămânii brașovene” din 18 ianuarie 1969 ne este amintit din nou de Festivalul internațional de muzică ușoară „Brașov- România”. Iată ce gânduri ne împărtășește autorul anonim- redactor: „Așa cum v-am mai anunțat, între 5- 9 martie 1969 va avea loc la Brașov ce de- a doua ediție a festivalului „Cerbul de aur”. La invitația Televiziunii Române au răspuns 27 de studiouri de televiziune, care își vor trimite candidații la „Cerbul de aur” spre deosebire de anul trecut când la festival au participat 18 țări din Europa. Tot cu acest prilej ne este prezentată pentru luna martie prezența unei artiste cunoscute în acea perioadă, ce va fi prezentă la serile de gală, Gigliola Cinquetti, cunoscută artistă italiană, prezentă la Festivalul de la San Remo.

În continuarea prezentărilor și avanpremierelor festivalului „Cerbul de aur” ni se prezintă în revistă numele românești importante ce vor concura și amintim aicea pe Anda Călugăreanu, Luminița Dobrescu și Aura Urziceanu. Iar dintre vedetele internaționale ce și-au anunțat prezența la Brașov amintim pe : vedeta austriacă Udo Jurgens, Barbara- Franța, Weldemar Matuska- Cehoslovacia, Giuli Chocheli- URSS- așa scrie în revistă, TEREZA KESOVIA- JUGOSLAVIA. Avem și alte nume de cântăreți români importanți: Margareta Pîslaru, Doina Badea și Aurelian Andreescu.

 Mai jos vom prezenta câteva articole fotografiate din revista „Săptămâna brașoveană”, iar în alt articol vom prezenta concursul și ediția din anul 1969 cu comentariile și criticile vremii, reamintim publicului brașovean că acest concurs de muzică ce a propulsat Brașovul pe harta internațională a muzicii ușoare se desfășura la Teatrul Dramatic, în Poiana Brașov și alte locații.” a declarat muzeograful Ovidiu Stan.

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: