Centrul de recuperare din cadrul Căminului pentru persoane vârstnice ar putea fi deschis din nou

Centrul de recuperare din cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice va fi reorganizat și deschis din nou, dacă proiectul de hotărâre privind înființarea Centrului de Recuperare Medicală DasMed va fi aprobat de plenul Consiliului Local în ședința din această săptămână.

Centrul va fi organizat ca structură fără personalitate juridică, în subordinea Direcției de Asistență Socială Brașov, și va funcționa în baza de tratament de la Căminul pentru Persoane Vârstnice, Str. Gladiolelor nr. 4, la demisol, în spațiul destinat activității de recuperare medicală. Acest spațiu, în suprafață totală de 1578,14 mp, este dotat cu aparatură performantă necesară pentru furnizarea acestui tip de serviciu și este amenajat corespunzător.

„În ședința de consiliu de joi, 19 august, vom supune votului proiectul de hotărâre privind înființarea Centrului de Recuperare de la Noua. În cadrul acestui centru se vor oferi servicii de fizioterapie, hidroterapie, kinetoterapie și recuperare medicală pentru un număr de, sperăm, până la 100 de beneficiari pe zi. Prin înființarea Direcției de Sănătate și Asistență Medicală în cadrul Direcției de Asistență Socială, Primăria va putea să opereze acest centru și, prin hotărârea de consiliu de joi, 19 august, se creează premisele ca acest centru să intre în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, ceea ce este o premieră pentru orașul nostru. Important de menționat este că centrul va funcționa și vor avea acces la el toți brașovenii care vor avea nevoie de aceste servicii, astfel că nu va mai fi doar pentru persoanele cu dizabilități sau pentru beneficiarii de asistență socială. Proiectul de hotărâre privind înființarea Centrului de recuperare este primul pas dintr-o serie de pași procedurali pentru a putea funcționa. Vom avea nevoie să obținem avizele de la Direcția de Sănătate Publică, autorizația de la Ministerul Sănătății, apoi etapa de contractare cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, toată această perioadă putând să se întindă până la câteva luni. Sperăm ca durata să fie cât mai scurtă, astfel încât brașovenii să poată beneficia cât mai curând de serviciile pe care le vom oferi“, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

Potrivit referatului de specialitate, centrul de recuperare medicală are ca fundament necesitatea furnizării unui pachet de servicii medicale comunității locale, care acoperă servicii de asistenţă medicală în specialitatea recuperare medicală, medicină fizică, precum și servicii de recuperare medicală prin terapii specifice, respectiv: fizioterapie, hidroterapie, kinetoterapie, terapie ocupaţională, masaj şi altele asemenea. Municipalitatea și DAS își propun o capacitate zilnică de 100 de beneficiari, serviciile fiind asigurate de medici de balneofizioterapie, kinetoterapie, maseuri, asistente și personal auxiliar, care trebuie angajați, în funcție de organigrama aprobată de Ministerul Sănătății.

Din 2013, DAS a desfășurat în acest spațiu activități specifice domeniului socio-medical care, conform prevederilor legale privind licențierea serviciilor sociale, se adresau unei categorii restrânse, respectiv persoane cu handicap locomotoriu aflate în evidența DAS și beneficiari ai centrelor sociale. Pentru a extinde categoria de beneficiari, municipalitatea a încheiat un parteneriat cu Arhiepiscopia Ortodoxă Română Sibiu, valabil în perioada în perioada 1 aprilie 2016 – 1 iulie 2020, care a încetat din cauza măsurilor luate la nivel național pentru combaterea pandemiei covid-19.

Prin înființarea Direcției Sănătate și Asistență Medicală în subordinea DAS s-a creat premisa dezvoltării la nivelul Municipiului Brașov a componentei medicale, ca o activitate conexă domeniului social. În cadrul Direcției Sănătate și Asistență Medicală va funcționa Centrul de Recuperare Medicală care se va adresa tuturor cetățenilor care au nevoie de aceste servicii, gratuit sau cu plată, conform prevederilor legale cu privire la decontarea serviciilor medicale în relația cu CJAS.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: