Smiley face

Cei mai buni dintre cei mai buni! Elevii cu rezultate deosebite au fost premiați de municipalitate

Cea de a patra ediţie a galei premiilor de excelenţă la învăţătură s-a desfăşurat sâmbătă, 24 iunie 2017, la Aula Universităţii Transilvania din Braşov. Iniţiat de către Municipalitate în anul 2014, proiectul premiază toţi elevii unităţilor de învăţământ braşovene din clasele V – XII care au obţinut premiile I, II şi III. La sfârşitul acestui an şcolar, Primăria a recompensat 1870 de elevi, la care se vor adăuga cei care vor finaliza studiile în săptămânile viitore, după efectuarea perioadelor de practică. Pentru elevii care s-au clasat pe locul I, Municipalitatea a oferit, în luna iunie, o bursă de merit în valoare de 300 de lei, 200 de lei pentru locul al doilea şi 100 de lei pentru cei clasaţi pe locul III. Valoarea totală a sumelor alocate de la bugetul local este de 430.000 de lei.

„Mă bucur că am reușit și în acest an ca, pe lângă premierea pe care o fac unităţile de învăţământ, Primăria şi Consiliul Local Braşov să adauge și un premiu în bani. Prin această gală și prin premiile acordate vrem să le arătăm elevilor cât de mult apreciem performanța lor, dar, în același timp, să prezentăm comunității brașovene pe cei mai performanți membrii ai săi. Le mulţumesc, ca primar al Municipiului Braşov, dar şi în numele Consiliului Local Braşov, tuturor elevilor care au rezultate deosebite la învăţătură, precum şi domnilor profesori şi părinţilor care i-au susţinut pentru ca acest lucru să fie posibil” a declarat primarul George Scripcaru.

Prezent la această gală, inspectorul general şcolar Ion Negrilă a ţinut să îi felicite pe elevi, dar şi pe profesori, pentru că au reuşit să aducă nivelul braşovean la acest nivel.

,,Mă bucur că, în sfârşit, se vorbeşte mai mult decât până acum de excelenţă în educaţie. Excelență înseamnă atât performanță, dar Excelență li se spunea, pe timpuri, personalităților unei comunități. Iar asta sunteți voi, performanți și reprezentativi pentru comunitatea noastră”, a spus aceasta.

,,Îi felicit pe elevii braşoveni care sunt în top şi le sunt recunoscător profesorilor, dar şi părinţilor, care s-au implicat ca elevii să ajungă să facă performanţă şi sper ca o mare parte dintre aceştia să devină studenţii noştri. Toţi şefii de promoţie din liceele şi colegiile din judeţul Braşov care îşi vor continua studiile la universitatea noastră vor primi la începutul anului universitar un laptop, cazare gratuită şi vor avea asigurată o masă pe zi. Vreau să vă spun că, de la an la an, tot mai mulți șefi de promoție din colegiile și liceele brașovene aleg să își continue studiile la noi” a completat seria discursurilor rectorul Universităţii Transilvania, d-nul Ioan Vasile Abrudan.

Pe lângă premiile în bani oferite de Municipalitate, un alt partener al acestui eveniment, Compania RCS & RDS, a oferit tuturor şefilor de promoţie din clasele a VIII-a şi a XII-a câte un cadou din partea companiei, constând într-un rucsac și o cartelă DigiMobil, iar cei din clasele a XII-a au primit şi un smartphone cu un abonament gratuit, timp de un an.

După înmânarea diplomelor de excelență și a premiilor, primarul George Scripcaru a mai precizat: ,,Există școli care pregătesc forță de muncă specializată, însă la acest moment nu există o colaborare între acestea și entitățile publice care i-ar putea angaja pe absolvenți, astfel că acestea se confruntă cu o criză acută de personal, iar tinerii aleargă de colo-colo pentru un loc de muncă”. Printre exemplele date de primar au fost Colegiul Tehnic de Transporturi, colegiu ai cărui elevi ar trebui să facă practică la Regia Autonomă de Transport Brașov cu sprijinul Regiei, astfel încât să se specializeze pentru a lucra în domeniu, iar după absolvirea școlii să se poată angaja la RAT, sau Liceul de Muzică, liceu care ar trebui să aibă o legătură foarte strânsă cu Facultatea de Muzică, Filarmonica Brașov și Opera Brașov. La final, primarul a mai adresat o invitație reprezentanților de la colegiile tehnice:

,,Știți foarte bine că pentru următorul an școlar am probat înființarea unor clase în sistem dual la o serie de colegii tehnice. Dar aceste clase nu reprezintă decât o etapă pentru trecerea la învățământul profesional dual. Pentru a putea avea rezultate în acest domeniu trebuie să transformăm aceste clase în unități de învățământ profesional dual, de sine-stătătoare, cu personalitate juridică, și care să fie finanțate direct de la bugetul local. Îi aștept pe reprezentanții acestor colegii și pe cei ai Inspectoratului Școlar la Primărie, ca să discutăm despre pașii necesari ca și aceste unități să devină o Școală Profesională Kronstadt 2, 3 sau 4”.

Gala premiilor de excelență pentru elevii brașoveni este un eveniment organizat de către Primăria Municipiului Brașov, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean și Universitatea Transilvania Brașov, și cu sprijinul companiei RCS-RDS și al voluntarilor de la Colegiul Național Aprily Lajos, Colegiul Emil Racoviță, Colegiul Național Andrei Șaguna, Colegiul Național Ioan Meșotă, Colegiul Național de Informatică Grigore Moisil de la Universitatea Transilvania.
Sorin Toarcea
Purtător de cuvânt
Primăria Municipiului Braşov

Leave a Reply

%d bloggers like this: