Ce verifică inspectorii de muncă în privința respectării măsurilor de protecție necesare pentru combaterea răspândirii SARS-CoV-2

Acțiunile de control efectuate de inspectorii de muncă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020, în scopul prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, centralizate pentru perioada 26 – 31 octombrie 2020, au avut ca rezultat, la nivel național, aplicarea a 812 sancțiuni contravenționale, din care amenzi în valoare totală de 253.500 lei. Din 1831 de angajatori controlați, au fost sancționați 607 și s-au dispus 981 de măsuri de remediere a neconformităților.
La Brașov au fost verificați 30 de angajatori. A fost dată o amendă în valoare de 2000 de lei.
Ce verifică inspectorii de muncă?
-Dacă sunt identificate riscurile specifice condiţiilor de contaminare epidemiologică şi dacă documentul de evaluare a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea angajaţilor este actualizat cu noile condiţii de desfăşurare a activităţii în vederea luării măsurilor necesare pentru combaterea răspândirii SARS-CoV-2.
Dacă angajatorul a desemnat o persoană care să realizeze triajul epidemiologic la intrarea în sediul social, sediul punctului de lucru, atât al personalului propriu cât şi al vizitatorilor, cu termometru non contact.
-Dacă angajatorul a afișat la intrare în unitate regulile de conduită obligatorie pentru angajaţi şi pentru toate persoanele care intră în spaţiul organizat de angajator.
-Dacă evaluare a riscurilor a fost completată cu riscurile răspândirii noului coronavirus SARS- CoV- 2.
-Dacă este asigurată cunoaşterea, de către lucrători, a măsurilor cuprinse în planul de prevenire şi protecţie și dacă acesta este revizuit și adaptat noilor cerințe.
Dacă semnalizarea pentru SARS CoV-2 este suficientă (prin postere, marcaje pentru asigurarea distanțării).
-Dacă se asigură verificarea purtării măştilor în spaţii închise.
-Dacă se face dovada acordării măștilor de protecție.
-Dacă s-a efectuat instruirea suplimentară privind riscurile COVID-19.
-Dacă instrucţiunile proprii în domeniul SSM au fost completate cu măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: