Ce spune Codrin Ștefănescu despre formațiunile politice din Brașov?

Social-democraţii braşoveni s-au reunit ieri într-o şedinţă a Comitetului Executiv Judeţean, într-o sală de conferinţe de la Aro Palace. Oaspetele lor a fost Codrin Ștefănescu, secretarul general al partidului, care consideră că Braşovul este social-democrat. 
“La Braşov s-a format o coaliţie, o gaşcă, din membrii USR, PNL, PD şi ai lui Cioloş.(…)Sunt convins că Braşovul este un judeţ roşu, adică un judeţ al oamenilor care gândesc pe partea social-democratică, oameni care ştiu ce înseamnă munca, care respectă valorile şi oamenii. De aceea am foarte mari dubii că partidele securistoide vor putea avea votul braşovenilor. La mine a fost o conexiune logică. Nu te aştepţi ca, într-un oraş unde a avut loc o revoltă a muncitorilor împotriva unei dictaturi, să vină după 30 de ani securitatea să-şi facă partide şi Braşovul să voteze”, a declarat Codrin Ștefănescu. 

Întâlnirea cu “haştagiştii” 

Deşi, pe reţelele sociale au fost îndemnuri la a veni în faţa Aro Palace “pentru a-i primi aşa cum se cuvine” pe social-democraţi, numărul celor care se adunaseră în faţa hotelului nu depăşea 15. Poate era destul de proaspătă amintirea unui protest asemănător care s-a lăsat cu plângeri penale pentru cel puţin un “protestatar” care ameninţase “vin şi te caut acasă”. 
“Noi am fost primiţi de câte un grup de haştagişti, la Braşov ca şi în alte părţi precum Sibiu, Mehedinţi, Caraş-Severin. Am încercat să port un dialog civilizat, să le spun că cei din PSD le întind mâna şi le ascultă opinia, dacă o au. Dar nu au nici o opinie, au numai nişte sloganuri. Pe ei îi domină doar agresivitatea, limbajul trivial, grotesc. Dar lucrurile se vor tranşa la vot”, explică Ștefănescu. 

Ce scor ar urma să aibă partidul 

Codrin Ștefănescu este convinsă că partidul va avea, inclusiv la Braşov, scoruri de peste 40% la alegerile europarlamentare, şi chiar mai mult la cele prezidenţiale. 
“Sunt alte partide care zic că ele aduc revoluţia binelui. Nici nu ştiu ce vorbesc, câtă vreme numai au tăiat, iar dacă au guvernat românii nu au dus-o bine. PSD este cel care a mărit salarii şi pensii şi care are grijă de cei mulţi. Oamenii şi-au dat seama de acest lucru, deja”, conchide secretarul general al PSD. 

sursa: coronapress

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: