Ce pagube au produs inundațiile în cartierul Stupini

Digul de protecție al pârâului Ghimbășel a cedat și multe gospodării din cartierul Stupini au fost inundate. Autoritățile au intervenit pentru a scoate apa din zonele locuite și pentru a oferi sprijin oamenilor care au suferit atât pagube materiale, cât și pierderi în rândul animalelor de curte.

 

Primarul Allen Coliban vorbește despre situația pagubelor produse de fenomenele hidrometeorologice de ieri, în cartierul Stupini și despre măsurile care ar trebui luate pentru evitarea unei alte catastrofe:

 

„În primul rând, a existat o avertizare de cod hidrologic cod portocaliu care vorbea de un volum de undeva la 50-60 de litri pe secundă, dar realitatea a arătat că volumul de apă a fost aproape dublu, la 100 de litri;

 Duminică, digul din zona cartierului Stupini s-a rupt pe partea stângă a direcției de curgere, pe partea dreaptă a fost depășit și au existat scurgeri semnificative de apă în zona locuită. Aceste probleme au dus la inundații pe ambele maluri.

 Ieri, începând cu orele dimineții și până seara, s-a intervenit cu motopompele aflate în dotarea ISU, dar și cu cele aflate în dotarea SGA, motopompe de mare capacitate, pentru a scoate apa din zona locuită.

La aceste utilaje am contribuit și noi, Primăria Brașov, cu trei motopompe din dotarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență și am făcut un apel și către structuri din județ care să suplimenteze tehnologia disponibilă. Am avut și suportul pompierilor voluntari din Cobor, cu două motopompe.

 Prin urmare ieri toată ziua am ajutat oamenii din gospodăriile afectate. Vorbim de 143 de gospodării.
 Din fericire este o situație care nu a cauzat victime, dar evident există pagube materiale însemnate și totodată pagube în rândul animalelor de curte.

Digul nu a fost proiectat să suporte asemenea capacități de apă și este foarte important să spunem acest lucru.

Este o situație de calamitate datorată unor fenomene meteorologice extreme. Din păcate vedem tot mai des pe fondul schimbărilor climatice, astfel de evenimente întâmplându-se, este necesară pe termen mediu și lung o proiectare a sistemului de protecție împotriva inundațiilor.

Este necesară o regândire a acestor diguri și un proiect de înălțare a lor. Am discutat despre aceste lucruri cu Apele Române și cu SGA Brașov. Am vorbit cu domnul director Barabas și un astfel de proiect trebuie gândit și trebuie pus pe picioare începând cu o fundamentare. Este un lucru pe care doar Apele Române îl pot face, dar în care noi ne arătăm toată deschiderea.

Pe termen scurt vorbim de felul în care este întreținută albia râului și decolmatarea, inclusiv eliminarea vegetației din albie și am primit asigurări din partea autorităților care au atribuții în acest domeniu din partea SGA Brașov, că în zilele următoare va veni un utilaj de mare capacitate de la Sibiu care să se ocupe de albia pârâului Ghimbășel.

Ce pot să spun este că lucrând împreună cu autoritățile – și aici aș vrea să enumăr Prefectura, ISU Brașov, SGA Brașov, Jandarmeria, Poliția națională, Poliția locală, Compania Apa, toate aceste instituții au fost implicate ieri și au reușit să reparăm atât breșa din dig, cât și să îl înălțăm în zona în care digul a fost depășit de ape.

 La ora actuală situația se prezintă stabil din perspectiva acestei infrastructuri de protecție. Orele de astăzi începând de dimineață și ultimele ore ale zilei de ieri au fost să venim în ajutor ajutorarea populației.

Concret: în primul rând am oferit apă potabilă, am adus două cisterne cu apă în zonă, de 1000 litri fiecare, care se vor umple de câte ori este nevoie. Am trecut împreună cu echipele din primărie dar și cu foarte mulți voluntari – și vreau să le mulțumesc tuturor pentru implicare, mai ales că vorbim de o zi de duminică – la inventarierea situației în fiecare gospodărie și lucrul acesta continuă și astăzi pentru gospodăriile care au fost mai puțin afectate.

Urmează să fie efortul acesta dublat și de către comisia numită prin ordin de prefect, astfel încât să fie o reconfirmare a pagubelor. De abia după aceea putem vorbi despre despăgubiri și despre modul în care vom oferi susținere concretă de la caz la caz. Am pus la dispoziția populației din zonă containere astfel încât acele materiale și toată toată mizeria rezultată în urma acestui eveniment să poată fi colectate și preluate de către sistemul de salubritate.

 În toate discuțiile pe care le-am avut, de la casă la casă, am fost pe străzile din zonă, tuturor le- am oferit posibilitatea de a fi evacuați și de a primi o cazare, un loc unde să poată să doarmă temporar. Am fost refuzați nu am avut până acum nicio solicitare în acest sens. Suntem în continuare deschiși și avem soluții dacă acest lucru va fi necesar.

Existența unei canalizări funcționale nu ar fi schimbat foarte mult situația, pentru că nu ar fi reușit să preia debitul mare de apă acumulat într-un timp atât de scurt.

Situația pagubelor produse de fenomenele hidrometeorologice periculoase în data de 29.08.2021 în Stupini, la prima evaluare:
143 de case afectate
78 de anexe gospodărești, inclusiv beciuri
14 obiective economice
1,8 km de străzi
32 de fântâni ”, a declarat primarul municipiului Brașov, Allen Coliban

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: