Ce i-a trecut prin cap unui puștan de 14 ani
În data de 28.11.2020, în municipiul Brașov, un echipaj de jandarmi din cadrul Detașamentului 4 Ordine Publică al Grupării de Jandarmi Mobile ,,Burebista’’ Brașov, care executau o acțiune de prevenire și limitare a răspândirii virusului SARS COV2, au fost sesizați cu privire la o fapta de furt petrecuta in zona de patrulare, în incinta unei patiserii.
”Jandarmii s-au deplasat la fața locului, unde cele sesizate s-au confirmat. Aceștia l-au identificat pe făptuitor, în persoana unui minor în vârsta de 14 ani. Conform celor constate, tânărul a pătruns prin ușa din spate a patiseriei, și a sustras o suma de bani din geanta unei angajate.
Pe numele acestuia s-au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, prevăzută de art. 228 Cod Penal. Cercetările în acest caz au fost preluate de către polițiști”, a spus Ioan Zaharia, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Brașov.
Super tare….l-ati prins pe TERENTE…pe hotii de la padurile Romaniei cand ii prindeti?