Câteva străzi din Săcele, sufocate de gunoaie

Inconștiență sau nesimțire? Foarte multe persoane au aruncat aiurea gunoiul menajer, pe câteva străzi din Săcele, ”uitând” că există recipiente speciale.
”Probleme legate de depozitarea gunoiului menajer continuă să existe nu numai în zonele de blocuri, cum am amintit într-o postare anterioară, ci și în cartierele de case. În imaginile de mai jos vă prezentăm câteva astfel de zone (pe străzile Narciselor, Darie Magheru, Morii, Tărlungului), zone care au fost ecologizate în ultimele două zile.
Pe această cale, solicităm sprijinul cetățenilor de a depozita gunoiul menajer doar în recipientele speciale și în zonele dedicate, precum și de a semnaliza cazurile în care se depozitează gunoaie în zona în care locuiesc. Pe site-ul municipiului există la ”Contact”, rubrica ”Sugestii și reclamații”, unde pot fi semnalizate aceste cazuri. De asemenea și în holul Primăriei există o cutie unde pot fi depuse eventualele sesizări în format print.” au declarat reprezentanții primăriei Săcele.
Primăria Municipiului Săcele reamintește că va aplica în continuare amenzile prevăzute în ”Regulamentul privind măsurile de bună gospodărire a municipiului” pentru astfel de fapte.
sursa foto Facebook Municipiul Săcele

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: