Cât au donat românii în pandemie: sumele direcționate către cazurile umanitare s-au triplat în ultimul an

Românii au devenit mai generoși în pandemie. În ultimul an, donațiile către cazuri umanitare aproape s-au triplat. Majoritatea preferă transferul bancar, urmat de plata online cu cardul, prin SMS și, ca ultimă variantă, PayPal, arată o asociației ce deține o platformă online de donații.

Astfel, suma strânsă de Asociația Speranță pentru România, un ONG care se ocupă de cauze sociale și umanitare, a ajuns la peste 2.600.000 euro în 2020, față de 900.000 euro în 2019. Cererea din ce în ce mai mare din partea persoanelor care au nevoie de ajutor a impus, însă, și extinderea echipei care gestionează strângerea de fonduri.

„Pentru a rezolva numărul tot mai mare de solicitări, am înțeles că este nevoie de o echipă mai puternică. În prezent, asociația numără cinci angajați, patru voluntari și un colaborator. Prin implicarea lor, am reușit să creștem de la 5 cazuri gestionate lunar, la peste  300 de cazuri, iar donațiile se ridică la aproximativ 6000 euro pe zi”, a spus Samuel Negoiescu, fondatorul Asociației Speranță pentru România.

Asociația a luat naștere în 2009 și se axează pe ajutorarea copiilor  și adulților bolnavi de cancer, leucemie și alte boli grave. Până în 2017, activitatea s-a bazat doar pe voluntari. Odată cu extinderea echipei și a ariei de acoperire, numărul cazurilor susținute a crescut de la an la an.

„În 11 ani avem 538 de campanii de strângere de fonduri încheiate, 275 de cazuri în curs, mai mult de 200.000 de donatori, peste 4.700.000 euro strânși pe platforma noastră și peste 400.000 de euro prin campaniile noastre de SMS”, a declarat Samuel Negoiescu, fondatorul Asociației Speranță pentru România.

Pentru a-și putea eficientiza activitatea, asociația își propune să optimizeze platforma de fundraising, să lanseze o serie de sesiuni live pe canalele de socializare pentru a atrage și fideliza donatorii, dar și să se extindă la nivel național, printr-o rețea de voluntari și colaboratori.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: