Camioane cu lemne trase pe dreapta de polițiștii brașoveni (VIDEO)

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov sunt în permanență la datorie, angrenați în misiuni pentru menținerea ordinii și liniștii publice, pentru combaterea criminalității sub toate formele ei și pentru prevenirea și combaterea delictelor din domeniul transportului, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.
La data de 12 mai 2020, în jurul orei 13.30, polițiști din cadrul Poliției Orașului Zărnești au oprit în trafic, pentru control, 3 camioane, ce transportau material lemnos și care circulau pe DN73.
În urma verificărilor efectuate și procedurilor legale întreprinse de către polițiști s-a constatat faptul că încărcătura din autovehicule depășește masa maximă autorizată pe acel sector de drum încălcând, astfel, legislația în vigoare.
În cauză, cei trei conducători auto au fost sancționați contravențional pentru nerespectarea prevederilor O.G. 43/1997-rep. privind regimul drumurilor, iar ca măsură complementară a fost dispusă retragerea plăcuțelor cu numerele de înmatriculare ale autovehiculelor.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: