Cămătar din Brașov, arestat pentru 30 de zile

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigații Criminale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “șantaj” și “camătă”.

Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că, începând cu anul 2020, un bărbat, în vârstă de 53 ani din municipiul Brașov, ar fi împrumutat, ca îndeletnicire, sume de bani mai multor persoane, iar pentru acestea ar fi perceput o dobândă de aproximativ de 20-30% din suma împrumutată.

În continuarea investigațiilor, polițiștii au stabilit faptul că în perioada august 2020 – noiembrie 2021, bărbatul ar fi adresat amenințări cu acte de violență atât telefonic, cât și personal, unora dintre persoanele în cauză, în vederea constrângerii acestora de a-i remite sumele de bani pe care acesta le-ar fi împrumutat, precum și a dobânzilor aferente.

Astfel, la data de 11 noiembrie 2021, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu Serviciul Criminalistic Brașov și Serviciul pentru Acțiuni Speciale Brașov, au pus în executare 2 mandate de percheziție, în urma cărora au fost ridicate mai multe probe în vederea continuării cercetărilor, fiind puse în executare 3 mandate de aducere.

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul, în vârstă de 53 ani, a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, ulterior, instanța a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Activitățile desfășurate au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: