Boschetarii au ocupat din nou o clădire din centrul orașului (FOTO)

Clădirile abandonate și neîngrijite din Brașov au devenit casă pentru multe persoane fără adăpost. Este și cazul structurii din beton care a fost ridicată lângă benzinăria OMV situată pe 13 Decembrie. De câțiva ani buni, clădirea a fost lăsată de izbeliște, nimic nu s-a mai construit la ea. Culmea, structura este opera lui Adrian Ibănescu, arhitectul județului. Multă lume susține că este clădirea lui pe care o deține împreună cu o altă persoană. ”Nu este clădirea mea, ci a unui prieten bun. Ah, proiectul și altele da, am implicare”, a spus Adrian Ibănescu. Deși susține că nu îi aparține, arhitectul a vorbit despre motivul pentru care lucrările s-au împotmolit, dar și despre ce va urma în următoarea perioadă.

”S-a început construcția. Dacă omul a rămas fără bani, ce era să facă? Știu că au expirat 2 autorizații. Într-o lună se va lua totul de la capăt. Se va depune din nou documentația pentru autorizație. Se va face probabil un credit cât să o închidă măcar pe exterior”, a spus arhitectul șef al Consiliului Județean Brașov. De asemenea, Ibănescu susține că nu sunt soluții, dar uită că un om care nu mai are bani, poate vinde clădirea respectivă, este simplu. Nu poți rămâne cu un schelet în centrul orașului ani la rând.

Primăria Brașov a transmis proprietarilor de multe ori să se ocupe de clădire, dar, din păcate, fără ecou. Mai mult decât atât, tot Primăria Brașov s-a ocupat și de curățenia din zonă de mai multe ori, mai ales că sunt câteva clădiri acolo ocupate abuziv de oamenii străzii.

Inclusiv ”scheletul” de clădire de lângă benzinărie este mai nou casă pentru boschetari. În interior sunt mai multe plapume, perne și alte lucruri, semn că noaptea aici dorm mai multe persoane.

Nu ar fi rău de aplicat niște amenzi drastice acestor proprietari care nu se îngrijesc de imobilele pe care le dețin. Poate ar trebui stabilite niște amenzi pe măsură să nu mai aibă orașul parte de această ”priveliște”. Plus că în aceste locuri sunt adevărate focare de infecție.

 

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: