Beat și fără permis la plimbare cu mașina prin Poiana Brașov

Polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Poiana Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.
În fapt, la data de 03.07.2020, în jurul orei 03,25, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat din județul Maramureș, care conducea un autoturism pe raza Stațiunii Poiana Brașov, iar la vederea cadrelor de poliție, a încercat să se sustragă controlului.
Polițiștii au reușit oprirea autoturismului și i-au solicitat conducătorului auto prezentarea documentelor la control, ocazie cu care acesta a declarat faptul că nu le are asupra sa.
Procedându-se la verificarea în baza de date a Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că bărbatul în cauză figurează cu permisul de conducere anulat, ca urmare a unor abateri anterioare.
La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0.89 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarul penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: