Bărbat prins drogat la volan

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ” „conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

În fapt, la data de 09 mai a.c.,în jurul orei 12,25,polițiștii au depistat în trafic, un bărbat în vârstă de 40 ani, care conducea un autoturism pe DN1K, la km. 19+300m,  având viteză peste limita legală admisă pe acel sector de drum.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în corp.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul în cauză are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, ca urmare a unui număr de șase dosare penale întocmite pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier.

De asemenea, autoturismul pe care acesta îl conducea, nu era asigurat cu asigurare de răspundere civilă auto, neavând astfel dreptul de a circula pe drumurile publice.

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut  pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al  Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penalconstituitinstrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea acestora.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: