Bărbat din Tărlungeni, reținut 24 de ore pentru încălcarea ordinului de protecție

În seara zilei de 15 noiembrie 2021, Secția 1 Poliție Rurală Feldioara a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112 de către o femeie, în vârstă de 33 ani din localitatea Tărlungeni, județul Brașov, cu privire la faptul că soțul său, în vârstă de 40 ani, a încălcat prevederile ordinului de protecție.

Din primele cercetări efectuate în cauză polițiștii au stabilit faptul că bărbatul, pe numele căruia Judecătoria Brașov a emis ordin de protecție, acesta având obligația de a respecta interdicțiile impuse, respectiv obligația de a păstra o distanță de minimum 50 de metri față de locuința acesteia, s-ar fi deplasat la imobilul situat pe raza localității Tărlungeni, județul Brașov, încălcând astfel măsurile dispuse și ar fi provocat distrugeri unei camere a imobilului.

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul, în vârstă de 40 ani, a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Cercetările continuă în cauză, în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție” și “distrugerea”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: