Bărbat băut la volanul unui utilaj agricol în Șinca Noua

Polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Zărnești efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

În fapt, la data de 05 august 2021, în jurul orei 22.00, polițiștii au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 35 ani, care conducea un utilaj agricol pe DJ 106 B, pe raza localității Șinca Nouă din județul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,90 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: