Bărbat accidentat la locul de muncă, în Tărlungeni

Polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Feldioara efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de  “neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, “nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și “vătămare corporală din culpă”.

În fapt, la data de 20 iulie 2021, în jurul orei 09.30, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la producerea unui accident de muncă pe raza localității Tărlungeni din județul Brașov.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, un bărbat, fiind în timpul programului de lucru, în timp ce desfășura activități specifice liniei de muncă, ar fi suferit leziuni la nivelul unuia dintre membrele superioare.

Bărbatul a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Cu privire la acest incident au fost înștiințați reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: