Avem europarlamentari doar pe facebook. România, printre puținele țări unde cetățenii au nevoie de viză pentru a intra în SUA

Liderii politici din România se laudă zi de zi la televiziuni cu relația bună pe care o au cu Statele Unite ale Americii (SUA). Unul dintre cei care vorbesc mult despre relația româno-americană, pe filiera NATO este chiar președintele Klaus Iohannis. Chiar dacă relația ”duduie”, iar președintele este la al doilea mandat, Iohannis nu a reușit să obțină cel mai important lucru pentru români și anume eliminarea vizelor pentru America. România, alături de Bulgaria, Croația și Cipru au rămas singurele țări din Uniunea Europeană unde cețățenii au nevoie de viză pentru a intra în SUA. Deși europutații au solicitat Comisiei Europene să ia măsuri prevăzute în legislația UE pentru a garanta reciprocitatea deplină a vizelor între UE și SUA, până acum nu s-a întâmplat nimic. Practic, Comisia ar trebui să le ofere același tratament și americanilor care vin în țările UE, să fie introdusă viza dacă nu rezolvă problema reciprocității. Interesant este că avem eurodeputați care sunt tari doar în declarații, dar concret, nu au făcut mare lucru pentru rezolvarea situației. Este și cazul eurodeputaților Siegfried Mureșan, Traian Băsescu, Dacian CioloșMihai Tudose. sau Rareș Bogdan.

Reamintim că bulgari, croați, ciprioți și români sunt în continuare obligați să dețină viză pentru a intra în SUA, în timp ce toți ceilalți cetățeni ai UE sunt exonerați de această obligație pentru șederile de scurtă durată (maximum 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile), la fel ca si cetățenii americani atunci când vizitează Uniunea Europeană.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: