Autoritățile locale vor decide dacă schiorii din Poiana Brașov vor avea nevoie de certificat verde

Veste bună pentru iubitorii sporturilor de iarnă! În condițiile în care temperaturile au scăzut destul de mult în ultima perioada, autoritățile locale au decis să pornească tunurile din Poiana Brașov și să înceapă să producă zăpada artificială.

„Începând de noaptea trecută, în Poiană, am început să producem zăpadă artificială. Temperaturile sunt negative și vom profita de aceste zile pentru a crea zăpadă artificială. Anul trecut, în prima parte a anului am schiat pe zăpada pe care am produs-o cu apa din lac, așadar atât timp cât vremea ne permite vom produce zăpadă artificială, zăpada care se va menține și să sperăm că vom avea parte și de precipitații pe măsură, astfel încât să avem un sezon bun.”, a declarat viceprimarului Brașovului, Sebastian Rusu

Autoritățile locale vor avea o întâlnire cu un grup de lucru de la Prefectură , pentru a discuta despre modul în care se va organiza deschiderea sezonului sporturilor de iarnă în contextul situației epidemiologice actuale.

Momentan nu s-a stabilit dacă practicanții sporturilor de iarnă vor fi nevoiți să prezinte certificatul verde pentru a urca pe pârtii.

 

 

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: